Ce anunță meteorologii până pe 16 octombrie

453

O răcire semnificativă şi bruscă a vremii se va produce la mijlocul acestei săptămâni, astfel că temperaturile mediate pe regiune vor scădea de la 20…21 de grade la 13…16 grade, în privinţa celor maxime şi de la 11…12 grade spre 3…6 grade, la cele minime.
Pe parcursul celei de-a doua săptămâni se estimează o încălzire uşoară şi treptată a vremii ce se va resimţi preponderent la valorile diurne, ce vor ajunge la 18…20 de grade, temperaturi apropiate de mediile climatologic specifice pentru mijlocul lunii octombrie.
Va ploua pe arii restrânse şi în general slab în primele zile ale intervalului de prognoză,
urmând ca ploi mai frecvente şi mai importante cantitativ să fie în zilele de 7 şi 8 octombrie.
În cea de-a doua săptămână, probabilitatea de ploaie va fi mai redusă.
La munte,vremea se va răci brusc şi semnificativ, astfel că în intervalul 5 – 11 octombrie valorile termice
vor deveni negative pe timpul nopţilor, iar ziua vor fi în medie de 2…6 grade. Apoi este
estimată o creştere uşoară şi treptată a temperaturilor, ce vor deveni apropiate de cele
normale la mijlocul lunii octombrie, cele nocturne devenind, în medie, pozitive.
Pe parcursul primei săptămâni, precipitaţiile vor fi pe spaţii extinse şi local în cantităţi mai
importante. La început va ploua, dar începând din noaptea de 4 spre 5 octombrie ploile se vor
transforma în lapoviţă şi ninsoare. Pentru cea de-a doua săptămână, estimările arată o
probabilitate de precipitaţii mai redusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here