Copii rătăciți în Rânca

346

Jandarmii montani, aflați la datorie în Rânca, au găsit azi 3 copii, rătăciți în zona împădurită a stațiunii. În fapt, în jurul orei 13.00, jandarmii au fost sesizați telefonic de o persoană că, în zona împădurită din apropierea pârtiei de schi ”Telescaun”, se aud strigăte. Deplasându-se la locul indicat, jandarmii montani au găsit pe numitul I.P.D. din municipiul București, de 40 de ani, aflat cu familia în minivacanța de Ziua Națională în stațiunea Rânca, ce le-a relatat că fiul său minor, împreună cu alți doi copii, s-au jucat la liziera pădurii și nu mai sunt de găsit. Jandarmii montani, în colaborare cu lucrătorii Salvamont Rânca, au început căutările în zona împădurită, în avalul pârâului Galbenu, iar în jurul orei 13.45, au reușit identificarea celor 3 minori, la aproximativ 1 km de liziera pădurii. Copiii, I.P.D. de 12 ani, G.C. de 12 ani și B.A.D. de 13 ani, toți din mun. București, nu au suferit leziuni, nu au necesitat îngrijiri medicale și au povestit jandarmilor că intenționau să se întoarcă la liziera pădurii de unde au plecat, dar s-au dezorientat. Cei 3 copii au fost predați de jandarmii montani familiilor îngrijorate. Jandarmii montani recomandă turiștilor ca într-o situație de dificultate sau de risc, să solicite sprijinul prin apelarea numărului național de urgență 112, specificând datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor, locul unde se află persoanele aflate în dificultate, când s-a produs situația la care se face referire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here