DECLARAȚII ÎN EXCLUSIVITATE: Corduneanu, eliberat din Penitenciarul Târgu-Jiu

466

Unul din membrii Clanului Corduneanu, condamnat definitiv în 2013 la executarea unei pedepse de șase ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Târgu-Jiu. Florinel Corduneanu a fost prezentat, ieri, în fața magistraților de la Tribunalul Gorj, care au respins contestația procurorilor, formulată împotriva deciziei de la Judecătoria Târgu-Jiu, instanță care a admis cererea sa, încă din luna ianuarie. ”Respinge contestaţia declarată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Definitivă”, au stabilit aseară magistrații.

A muncit peste 70 de zile la Penitenciarul Târgu-Jiu
”Îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege. El a îndeplinit fracția din data de 4 ianuarie 2017, a fost amânat de comisie două luni, pentru gravitatea faptei pentru care a fost condamnat. Nu a fost o faptă cu violență. A fost vorba despre niște pastile ecstasy. Comisia a considerat însă că este o faptă gravă, l-a amânat două luni, până pe data de 1 martie, când a intrat iarăși în comisie. A fost rediscutat pe 1 martie, a fost propus spre eliberare, am avut termen având obiectul propunerea comisiei de eliberare condiționată pe data de 8 martie, dar a dat termen miercuri, pentru a se judeca mai întâi contestația Parchetului. Este din Iași. Este și numele la mijloc. Sunt cunoscuți, dar clientul meu nu a fost șeful. Când s-a discutat că s-a constituit grupul acela infracțional pentru care a fost el condamnat, el avea undeva la 18-19 ani, nu poți să fi șef de clan. Erau infracțiuni mici. Are și niște probleme de sănătate. A avut recompense în penitenciar, nu a avut niciun raport întocmit, cu toate că era încadrat și într-un grad de handicap accentuat, a ieșit la muncă, a avut peste 70 de zile de muncă la Penitenciarul Târgu-Jiu, și la pantofi. Are familie, are nevastă, are doi copii minori. Vrea cât mai repede să ajungă acasă, la familia lui”, a declarat pentru Gorjeanul, Andrei Becheru, avocatul lui Florinel Corduneanu.

Dosarul său datează din 2004, iar fratele său, Costel Corduneanu, a fost achitat. Suspiciunea este că ar fi alimentat cu ecstasy consumatorii de droguri din Moldova. Florinel Corduneanu a fost considerat însă ”cel mai inofensiv dintre Corduneni”. (L.F.)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here