Doi soți din Turburea, jefuiți în propria casă, de Dragobete. Trei bărbați au ajuns în arest

522

Doi soți din comuna Turburea au fost jefuiți de trei vecini. Hoții aflaseră că au economii în valoare de 10.000 de lei în locuință. Proprietarul în vârstă de 88 de ani și soția lui au fost treziți din somn de cei trei tineri care aveau pe față ciorapi de damă. După ce au luat banii, infractorii s-au făcut nevăzuți. ”La data de 24 februarie, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Târgu-Cărbuneşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în noaptea de 23-24 februarie, în locuinţa a doi soți,în vârstă de 82, respectiv 88 de ani, din comună, ar fi pătruns fără drept trei bărbaţi, de unde ar fi sustras suma de 10.000 de lei, împiedicând victimele să strige după ajutor. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale și Poliției Orașului Târgu Cărbunesti, ocazie cu care au fost identificați trei bărbați, de 27, 39, respectiv 40 de ani, toți din comuna Turburea, bănuiți de faptă. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, fiind continuate cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale. Polițiștii i-au reținut pe cei trei pentru 24 de ore și i-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a declarat Miruna Prehbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Cei trei bărbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Măsura a fost dispusă de Judecătoria Târgu-Cărbunești. Marian Florin Vînătoru, în vârstă de 39 de ani, Petru Dănuț Pavel, de 40 de ani și Gheorghe Alin Trifan nu aveau ocupație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here