Ei sunt cei opt afaceriști reținuți după sute de percheziții

348

În urma celor 313 percheziţii efectuate, miercuri, în 29 de judeţe, printre care s-a aflat și Gorjul, dar și în municipiul București, opt persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Față de alți șase suspecți a fost dispusă măsura controlului judiciar. Vizate au fost, în total, 16 firme.

Reținuți au fost MÁRTON ANTAL ATTILA, BIRÓ SÁNDOR MÁTYÁS, MÁTHÉ ZSOLT, ROZSALYI ALPAR-OTTO, SZABADOS LÓRÁND, KURCSI CSABA-DORIN, BÉRCZI ZSOLT şi BOER SZILÁRD-ATTILA, pentru evaziune fiscală.

Aceștia au fost prezentaţi în fața unui judecător din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, pe o durată de 30 de zile. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2013, suspecții ar fi creat un ”mecanism infracțional în scopul fraudării bugetului de stat, prin neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor obţinute din exploatarea aparatelor de jocuri electronice de noroc”. În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat sume impresionante, dar și aur.

”Inculpatul Márton Antal Attila, în calitate de coordonator direct sau prin interpuși a activității mai multor societăți comerciale din domeniul jocurilor de noroc la care deținea calitatea de asociat, a derulat activități concretizate în fraudarea obligațiilor fiscale prin modificarea mecanică sau electronică a indexului/contorului aparatelor de joc pe care le exploatează, demersuri urmate de activități de reintroducere a fondurilor astfel obținute în circuitul legal. Împreună cu un asociat, acesta a creat o rețea de săli de jocuri de noroc la nivel național, cele mai reprezentative locații fiind în municipiile Târgu Mureș, București, Galați, Iași, Mediaș, Ploiești şi Târgu-Jiu.

Modul de operare pus în practică de Márton Antal Attila consta, într-o primă etapă, în efectuarea de către inculpaţii Biró Sándor Mátyás şi Máthé Zsolt, administratori a două societăţi şi persoane de încredere, de intervenții directe neautorizate asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale aparatelor de joc în scopul diminuării sumelor declarate, înregistrate și impozitate ca venituri și colectarea fondurilor nesupuse fiscalizării. În această operaţiune erau ajutaţi de managerii de săli, care predau sumele lui Márton Antal Attila, la domiciliul  acestuia din Târgu-Mureș. Etapa finală presupunea distribuirea lunară a fondurilor către ceilalţi parteneri.

Din cercetările efectuate în cel de-al doilea dosar a reieşit că inculpatul Rozsalyi Alpar Otto, împreună cu un asociat, a derulat prin trei firme din Târgu Mureş şi una din Satu Mare activități concretizate în fraudarea obligațiilor fiscale prin modificarea mecanică sau electronică a indexului/contorului aparatelor electronice de jocuri de noroc. La nivel naţional, reţeaua era formată din peste 200 de locații, situate în județele Bacău, Bihor, Brașov, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș şi Vâlcea, totalizând peste 500 de aparate electronice de jocuri de noroc.

Mecanismul infracţional consta în închirierea a diverse spații comerciale, situate atât în mediul urban, cît și rural (de regulă în incinta unor localuri de alimentație publică), în cadrul cărora erau puse în exploatare un anumit număr de aparate de joc, încheind cu proprietarii localurilor respective un contract prin care aceștia se obligau să pună la dispoziție spațiile în schimbul unei chirii lunare de aproximativ 1.200 lei/ aparat). Între cele două părți se încheia și o înțelegere neoficială prin care stabileau cotele părți din încasările rezultate pe parcursul unei luni (de regulă 60% din câștiguri pentru societățile respective, iar 40 % era cota aferentă proprietarului firmei care a pus la dispoziție spațiul necesar).

În operaționalizarea activităților ilicite, inculpatul Rozsalyi Alpar Otto şi asociatul său au fost sprijiniți de mai multe persoane angajate cu contract de muncă în cadrul societăților deținute, printre care şi inculpaţii Kurcsi Csaba-Dorin, Bérczi Zsolt şi Boer Szilárd-Attila.

Modul de operare pus în practică de inculpatul Rozsalyi Alpar Otto şi asociatul său, iar începând cu luna decembrie 2014 și de către inculpatul Szabados Lorand, asociat/administrator al uneia dintre societăţile din Târgu Mureș, care a preluat o mare parte din activitatea derulată de inculpatul Rozsalyi Alpar Otto, a constat în efectuarea de intervenții directe neautorizate asupra mecanismelor/sistemelor de contorizare ale aparatelor de joc, în scopul diminuării sumelor declarate, înregistrate și impozitate ca venituri și colectarea fondurilor nesupuse fiscalizării.

În fapt, indexurile aparatelor erau comunicate fie inculpatului Szabados Lorand, fie inculpatului Rozsalyi Arpad Otto de către şefii de săli, cei doi ţinând astfel evidenţa tuturor câştigurilor realizate de aparatele de jocuri de noroc şi decizând cu privire la sumele care să fie scoase ilegal din aparate şi nesupuse fiscalizării.

De menţionat este şi ,, frânarea” aparatelor de jocuri de noroc de către inculpaţii din prezenta cauză, în sensul că aceştia limitau câştigul pe care îl poate obţine un jucător, iar în situaţia în care totuşi se câştiga la un aparat un premiu mai consistent acel premiu nu se achita.

Pentru ţinerea corectă a evidenţei banilor sustraşi ilegal din aparatele de jocuri de noroc, inculpatul Szabados Lorand i-a dotat pe toţi angajaţii care procedau la alterarea aparatelor de jocuri de noroc cu aparate fotografice pentru a-i aduce dovada indexului real al aparatelor de jocuri de noroc înainte de a umbla la acestea şi a le da înapoi sau anula punctele acumulate. Angajaţii erau obligaţi să facă fotografii şi după intervenţia la acestea pentru întocmirea unor evidenţe contabile corespunzătoare noilor indexuri, astfel încât să nu fie declarate toate veniturile realizate.

În aceste condiții, inculpaţii și-au însușit sume importante de bani rezultate din activitatea societății privind exploatarea jocurilor de noroc, sume ce au fost obținute din efectuarea unor operațiuni ilegale prin care au reușit să se sustragă de la plata impozitelor datorate bugetului de stat”, se precizează într-un comunicat de presă al Biroului de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here