Elevă accidentată la Bengești-Ciocadia: Șoferul a fugit de la fața locului

391

O minoră de 12 ani a ajuns, ieri, la Spitalul din Târgu-Cărbunești, după ce a fost victima unui accident rutier. Evenimentul a avut loc pe Drumul Național 67, în localitatea Bengești-Ciocadia, iar conducătorul autoturismului implicat a părăsit locul faptei.

”Din cercetările efectuate de polițiști la faţa locului a reieșit faptul că o minoră de 12 ani, din comuna Bengești-Ciocadia, în timp ce se deplasa însoțită de mama ei pe partea dreaptă a părții carosabile, din direcția Bengești-Ciocadia spre Târgu-Jiu, a fost acroșată de un autoturism de culoare deschisă, care circula în aceeași direcție și care a părăsit locul accidentului. În urma impactului minora a suferit leziuni, fiind transportată la Spitalul Orașului Târgu Cărbunești pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, la sediul poliției s-a prezentat un bărbat de 37 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, care a susținut că ar fi condus autoturismul implicat în eveniment. Autovehiculul a fost identificat în comuna Albeni, în parcarea unei societăți comerciale, cu elemente de caroserie distruse și care corespund cu cele găsite la fața locului”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea organelor de cercetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here