Filmat în timp ce vindea droguri unui polițist, în centrul orașului. CE LE CERE JUDECĂTORILOR TRAFICANTUL!

452

Valentin Gaiță, un bărbat de 39 de ani, din comuna argeșeană Bascov, cere eliberarea condiționată din Penitenciarul Târgu-Jiu. În luna ianuarie a anului 2015, acesta a fost filmat în timp ce vindea droguri unui ofiţer sub acoperire, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti.

Hotărârea finală privind solicitarea de eliberare condiționată va fi anunțată astăzi, la Tribunalul Gorj, după ce prima instanță, Judecătoria Târgu-Jiu, i-a respins acțiunea: ”Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentului condamnat Gaiţă Valentin, deţinut în Penitenciarul Târgu-Jiu. Stabileşte termen de rediscutare a situaţiei condamnatului Gaiţă Valentin la data de 13.12.2017. Cu drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare”.

Flagrantul s-a derulat în 2015, la miezul nopţii, în parcarea Hotelului Muntenia, din centrul orașului  Piteşti. Gaiță și alți doi bărbați au încercat să vândă droguri unor ofiţeri sub acoperire. Oamenii legii aveau informația că îi alimentează pe consumatorii din Piteşti. Anchetatorii  au cumpărat 100 grame cannabis. În loc de bani, polițiștii le-au pus cătușele.

Tribunalul Argeş l-a condamnat pe Valentin Gaiță la patru ani de închisoare, pe 5 iunie 2015, iar sentința a fost menținută de Curtea de Apel Pitești, pe 5 octombrie.

Instanța a redus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv de la data de 16 ianuarie 2015, la zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here