Fotbalist mort în accident: Ultimul meci l-a avut în ziua tragediei

1618

 

Marian Calotă, un jucător de la Știința Hurezani, și-a pierdut viața aseară, în urma accidentului rutier produs pe raza comunei Hurezani. Polițiștii susțin că tânărul de 19 ani ar fi încercat să depășească autoturismul din fața sa și a pierdut controlul volanului, oprindu-se cu mașina într-un stâlp. Acesta a murit pe loc. Mijlocașul evoluase ieri, în partida pe care Știința Hurezani a pierdut-o, pe teren propriu, cu scorul de 1-10, în faţa formaţiei Știința Turceni. Etapa a 27-a din Liga a IV-a a început la ora 11.00.

A jucat ieri, a fost pe teren, însă accidentul a avut loc seara, după mult timp. Nu consuma alcool, exclus așa ceva. A jucat la Hurezani, cu cei de la Turceni. El era la juniori. Meciul a început la ora 11.00 și s-a terminat la 13.00. Era mijlocaș, nu a avut probleme niciodată. Am fost la meci și s-a comportat ca un fotbalist, nu era supărat. Nu a avut nicio problemă. După meci, fiecare merge și își face treaba lui, nu știu ce s-a întâmplat ulterior. S-a dus acasă, probabil. El joacă de mult la echipă, avea calități, era un fotbalist bun. Nu știu ce s-a întâmplat, pentru că nu știu ce fac jucătorii după ce pleacă, dar la ora 13.00 s-a terminat meciul și au plecat. Este o pierdere foarte mare, un băiat foarte cuminte, îmi pare rău.  Vrem să ajutăm familia în aceste momente”, a declarat pentru Gorjeanul, Ștefan Dincă, președintele echipei Știința Hurezani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, la locul producerii accidentului s-au deplasat Garda de Intervenţie Nr. 2 Hurezani, cu un echipaj pentru descarcerare şi o ambulanţă de la SJA Gorj. În urma manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul.

”Este o catastrofă ceea ce s-a întâmplat. Era un băiat cuminte, nu l-am văzut niciodată să fi consumat alcool. Probabil din cauza vitezei, deși eu nu prea l-am văzut circulând cu viteză. Am văzut cum arată mașina. Mai are doi frați, iar mama lucrează la un café-bar”, a precizat Doru Drăgulescu, primarul comunei Licurici.   Detalii în ediția de mâine! (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here