Ultima Ora

Incendiu la Târgu-Jiu

 | 15 ianuarie 2017, 12:13 | 0 comentarii | 

Una dintre camerele unei case situate pe strada Luncilor, din municipiul Târgu-Jiu, a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Salvatorii au intervenit înainte ca focul să se extindă la întreaga locuință. ”Ca urmare a unei solicitări în municipiul Târgu-Jiu, pe strada Luncilor, prin care a fost semnalat faptul că a izbucnit un incendiu la o casă de locuit, la fața locului am trimis două echipaje de stins incendii cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu. Ajunși la fața locului, colegii mei au constatat că incendiul se manifesta la o cameră de locuit, pe aproximativ nouă metri pătrați. Au ars aproximativ nouă metri pătrați din camera de locuit, în care se aflau obiecte de mobilier, aparatură electronică și articole de îmbrăcăminte. Cauza probabilă a incendiului o reprezintă efectul termic degajat de aparate de încălzit improvizate, mai exact un reșou. Nu au existat victime, doar pagube materiale”, a declarat pentru Gorjeanul, Mihai Avramescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj. (L.F.)

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL