Începe ”Săptămâna Prevenirii Criminalității”

580

În perioada 3 – 7 aprilie, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează evenimentul intitulat ”Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Oamenii legii vor desfășura o serie de acțiuni, constând și în întâlniri cu elevii, studenții și profesorii.

”Luni, pe 3 aprilie, vor fi desfășurate activități pe tema prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului- furturi, tâlhării, înșelăciuni.  Între orele 09.30– 10.30 vor fi distribuite pliante cu informații și recomandări preventive și vor fi purtate discuții cu cetățenii pentru diminuarea riscului de victimizare, în municipiul Târgu-Jiu, în zone cu risc victimal crescut, în piețe agroalimentare, gară, autogară. Între orele 11.00-12.00 va avea loc o întâlnire cu studenții și cadrele didactice la Universitatea Constantin Brâncuși. Vor fi dezbateri privind situații în care tinerii pot fi victime sau infractori. De la ora 13.00, până la 15.00 va fi un punct de informare în incinta Complexului Comercial Shopping City, cu distribuire de materiale cu recomandări, precum și discuţii cu cetăţenii în scopul diminuării riscului victimal”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. Programul complet va fi prezentat în ediția de luni! (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here