Mamă și fiu, condamnați pentru tentativă de omor

494

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au anunțat, aseară, sentința în urma  scandalului cu topoare și cuțite care a avut loc în luna aprilie, în cartierul Obreja. Cei doi inculpați, mamă și fiu, au fost condamnați la închisoare cu executare, pentru tentativă de omor, după ce ar fi agresat doi frați. Decizia nu este definitivă, însă, până la stabilirea verdictului, prima instanță a decis ca târgujienii să rămână în arest la domiciliu. ”Aplică inculpatului Nicolae Marian pedeapsa cea mai grea, de cinci ani închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa de 6 luni închisoare, respectiv două luni de închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de cinci ani şi două luni de închisoare. Scade din pedeapsă durata reţinerii, de la 14 aprilie la 15 aprilie 2016 şi a arestului la domiciliu de la data de 15 aprilie 2016 la zi, respectiv 22 decembrie 2016. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu”, au decis judecătorii. Mama sa a primit o pedeapsă mai mică. ”Condamnă inculpata Marin Daniela la trei ani şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Scade din pedeapsă durata reţinerii, de la 14 aprilie la 15 aprilie 2016 şi a arestului la domiciliu de la data de 15 aprilie 2016 la zi, respectiv 22 decembrie 2016. Menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţi, după rămânerea definitivă a sentinţei, în vederea introducerii acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Confiscă de la inculpaţi o secure cu coadă de lemn de aproximativ un metru şi lama din metal de aproximativ 25 de centimetri, depusă la Camera de corpuri delicte din cadrul Tribunalului Gorj”, a mai stabilit instanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here