Maşinile parcate sau staţionate neregulamentar, din nou ridicate

446

Autoturismele parcate pe trotuar sau staţionate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou de autorităţi, potrivit noilor reguli incluse într-o Hotărâre de Guvern cu privire la circulaţia pe drumurile publice. Documentul a intrat, de astăzi, în vigoare.

Potrivit documentului, ridicarea autovehiculelor parcate sau staţionate neregulamentar va fi realizată de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administratia locală, cu excepţia cazurilor în care în autoturism se află persoane. Conform expunerii de motive, „ridicarea vehiculelor trebuie să fie posibilă pentru toate situaţiile în care are loc o stanţionare neregulamentară”, nu doar pe partea carosabilă, ci şi de pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare. (A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here