Ultima Ora

Medic din Gorj, trimis în judecată după aproape șase ani de la moartea unei eleve de 17 ani

 | 17 ianuarie 2017, 12:44 | 0 comentarii | 

Carmen Braia, medic ORL și o asistentă medicală, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, Luminița Ionicioiu, au fost trimise în judecată. Carmen Braia este acuzată de ucidere din culpă și fals intelectual, după ce, în 2011, Raluca Tulic, o tânără de 17 ani, a decedat la spitalul din Târgu-Jiu, la două zile după ce s-a internat cu diagnostic de amigdalită. Fata a murit la scurt timp după ce i s-a făcut o injecție cu antibiotic. Pacienta a murit în urma unui șoc anafilactic produs de adminstrarea unui antibiotic, întrucât nu a fost efectuat testul alergenic. ”La data de 8 august 2011, în calitate de medic curant al unei paciente minore, nu a dispus efectuarea testului obligatoriu de alergie la antibiotic, înainte de inițierea antibioticoterapiei, fapt care a condus la decesul pacientei”, a declarat Laurențiu Grecu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Carmen Braia efectuează, în prezent, doar gărzi, în cadrul SJU Târgu-Jiu, în baza unui contract semnat pe perioadă determinată. Dosarul în care va fi judecată pentru cele două infracțiuni a  fost trimis, ieri, la Judecătoria Târgu-Jiu (L.F.)

Semnatura eletronica CertDigital

Detalii în ediția de mâine!

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL