Ultima Ora

Medicii recomandă cumpătare la masa de Paşte

 | 16 aprilie 2017, 07:16 | 0 comentarii | 

Trecerea de la post la o alimentaţie obişnuită poate da bătăi de cap celor cu probleme digestive. Aşadar, cel mai bine este ca persoanele care au ţinut post să nu se înfrupte cu mâncăruri în exces, ci doar să guste câte puţin din toate. Chiar şi cei care nu au postit trebuie să fie atenţi în privinţa alimentelor consumate în perioada Sărbătorilor Pascale. “Punctele cardinale ale sărbătorii de Paşte sunt: oul, mielul şi vinul. Se impune precauţie în privinţa fiecăruia dintre aceste produse”, menţionează Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (APMF) din Gorj. Pentru a nu avea probleme în privinţa consumului de ouă, medicul Mihai Moisescu precizează că “oul proaspăt se ţine patru zile la temperatura camerei şi trei săptămâni la frigider. Pentru că are coaja permeabilă, oul trebuie spălat de câteva ori; se aşează în cutie cu partea ascuţită în jos. Foarte important de reţinut este că ouăle fierte se digeră în trei ore; cei care au un colecist mai leneş trebuie să ştie că ouăle pot produce colici abdominale. De asemenea, nu trebuie să uităm că gălbenuşul de ou are colesterol mare”.

Semnatura eletronica CertDigital

O altă „piesă de rezistenţă” a mesei festive de Paşte este vinul. La acest capitol, cel roşu este mai bun, fiind un excelent antioxidant. „Vinul roşu este cel mai bun. Este un puternic antioxidant. Singurul minus al vinului roşu este acela că el conţine tanin, care dă dureri de cap la persoanele cu migrene. Europenii recomandă un consum de 2-3 pahare pe zi la femei şi 3-4 pahare la bărbaţi. Şi vinul alb este antioxidant şi nu conţine tanin, deci nu dă dureri de cap”, susţine Mihai Moisescu, preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie din Gorj. Specialiştii îi sfătuiesc pe gorjeni să consume alcool în limite normale, evitând excesele.
Mesele servite în ziua de Paşte trebuie să fie cât mai mici şi dese; de asemenea, ar trebui evitate alimentele grase, prea condimentate şi băuturile acidulate.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL