Ultima Ora

Miner găsit mort în subteran. REACȚIA FNME!

 | 06 octombrie 2017, 11:15 | 0 comentarii | 

Unul dintre cei trei mineri prinşi sub pământ, după ce, ieri, s-a surpat o galerie din mina Lupeni, a murit. Acesta avea 39 de ani. ”Conducerea Federației Naționale Mine Energie işi exprimă regretul pentru tragica dispariţia a colegului nostru Mihai Codleanu, de la mina Lupeni. Uneori vorbele sunt prea sărace pentru a exprima durerea și regretul… Am primit cu mare tristeţe vestea încetării premature din viaţă a colegului nostru și de aceea simţim nevoia să transmitem pe această cale cele mai sincere condoleanţe întregii familii. În aceste momente grele şi pline de durere, suntem alături de familia acestuia. Dumnezeu să-i dea odihna binemeritată și să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa!”, au precizat sindicaliștii din cadrul FNME. Ceilalți doi colegi se află în stare gravă la spital. În total, 11 persoane au fost prinse sub pământ, însă opt dintre acestea au reușit să iasă la timp. ”După aproximativ șapte ore de intervenție în subteranul minei Lupeni, salvatorii minieri au reușit să ajungă la primul dintre ortacii blocați de surparea produsă la aproximativ 400 de metri sub pământ. Minerul a fost descoperit conștient și cooperant și a fost purtat de salvatori pe o targă până la ieșirea din subteran, la Puțul Sud, unde a fost preluat de un echipaj SMURD. După evaluarea preliminară realizată de către echipajul ambulanței de terapie intensivă, care are în componența sa un medic, s-a constatat că pacientul prezenta multiple traumatisme și fracturi ale membrelor superioare și inferioare și a fost transportat de urgență, cu un elicopter dotat pentru zbor pe timp de noapte, la Spitalul Floreasca din capitală. În timpul operațiunilor de salvare a primului miner s-a stabilit un contact cu al doilea miner prins sub surpare. Acesta era conștient și se afla într-o zona protejată, nefiind afectat. La mai puțin de jumătate de oră de la extragerea primului miner, următorul ortac a fost preluat de medicii SAJ care l-au transportat în stare stabilă la UPU Petroșani pentru investigații suplimentare. Din păcate, al treilea miner în vârstă de 39 ani nu a supraviețuit”, se precizează într-un comunicat al ISU Hunedoara.

Semnatura eletronica CertDigital

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL