Ministrul Culturii l-a omagiat pe Brâncuși!

486

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a omagiat astăzi, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naştere, personalitatea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, subliniind că „şi prin acest om România a devenit cu adevărat mare”.
„Astăzi, numele lui este pomenit cu respect pe orice continent, dar cu pronunţia şlefuită a limbii franceze. Dacă ar vedea căciula de pe A, ar şti cu toţii de unde vine acest uriaş. Oricine a trecut pragul atelierului său din Paris poate spune că a văzut România. Că a privit-o în ochi. Gloria artistului aparţine Franţei, opera este a întregii omeniri, însă bătăturile de pe palmele lui rămân în veci ale noastre. Sunt ale fiului unui popor răbdător, dar încăpăţânat, ce a săpat toată viaţa după rostul primordial al lucrurilor. Un om adunat, care a adus la lumină ceva mai solid decât doricul, mai simetric decât ionicul şi mai frumos decât corinticul: infinitul cel dintâi. Şi prin acest om, România a devenit cu adevărat mare”, a evidenţiat Ivaşcu, într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.

Potrivit ministrului Culturii, „o întreagă planetă i-a văzut zborul şi s-a închinat, doar autorităţile române ale timpului i-au întors spatele”.

1 COMENTARIU

  1. Unde l a omagiat , la caldurica la Bucuresti ? De ce nu l a omagiat pe Geniul de la Hobita , acolo , la Hobita . Eventual intre ruinele fostei case parintesti . Printre grinzile de stejar ale casei parintesti care putrezesc in bataia ploii si a vantului .

Dă-i un răspuns lui gorjanul Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here