Ministrul Natalia-Elena Intotero: ”Este foarte important, dacă alegeți să trăiți dincolo de hotarele țării, să vă informați temeinic”

543

Ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, a prezentat, vineri, campania națională „Informare Acasă, Siguranță în lume”, în județul Gorj. La evenimentul care s-a desfășurat la Colegiul Național „Spiru Haret” din Târgu-Jiu au participat peste 200 de persoane: reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, elevi, studenți, directorii celor 33 de licee din județ, cadre universitare și reprezentanți ai consiliului elevilor și asociațiilor județene. Ministrul Natalia Intotero a prezentat cele mai importante elemente ale campaniei destinate românilor care intenționează să studieze sau să muncească peste hotare.

”Această campanie națională reprezintă efortul coroborat al tuturor ministerelor cu competențe în problematica românilor care trăiesc dincolo de granițele țării și are ca scop esențial informarea voastră, a tinerilor cetățeni care doriți să studiați sau să munciți în străinătate. Este foarte important, dacă alegeți să trăiți dincolo de hotarele țării, să vă informați temeinic, să fiți pregătiți în fața eventualelor riscuri care pot surveni odată cu decizia de studia sau munci în străinatate”, a declarat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, în timpul vizitei la Târgu-Jiu.

La eveniment au mai participat Consulul General al României la Salonic, Sabina Mădălina Șomăcescu, prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Gheorghe Nichifor, Ion Ișfan, inspectorul școlar general al ISJ Gorj, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, Romeo Chiriac, inspectorul-șef al IPJ Gorj, Decebal Drăghiea și șeful ITM, George Octavian Romanescu. Campania se va desfășura în toate județele României. Detalii în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here