Noi salvatori în Salvamontul din România

456

În perioada 20 februarie—9 martie 2017, la Centrul Național de Pregătire Salvamont Padina din Munții Bucegi s-au desfășurat cursurile Școlii Naționale Salvamont, nivelul avansați și sesiunea de iarnă a examenelor de atestare și reatestare în profesia de salvator montan organizate de Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, Autoritate Competentă în formarea profesională și, prin Legea 200/2004, singura instituție abilitată pentru pregătirea, atestarea și re-atestarea salvatorilor montani în România. Cursurile s-au desfășurat pe două etape de pregătire, în prima etapă, cea de începători, au fost înscriși 32 de candidați, iar la cea de-a doua etapă, de avansați, au fost înscriși 26 de candidați din partea structurilor Salvamont din Argeș, Bihor, Bușteni, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Mureș, Maramureș, Sibiu, Neamț, Vâlcea, Vrancea, Vlădeasa-Cluj și Zărnești. La finalul cursurilor, după sesiunea de examinări, 26 de candidați au obținut atestatul de salvator montan; restul participanților, absolvind cursul, au primit dreptul de a continua și următoarele nivele de pregătire. De asemenea, într-o sesiune specială de verificare un număr de 11 salvatori au fost reatestați, primind dreptul de a profesa în continuare ca salvatori montani, aceasta reatestare fiind obligatorie la fiecare trei ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here