Noul șef al Poliției Târgu-Jiu nu are casă: Două terenuri și o mașină, singura avere

552

Conform declarației de avere, completată pe 9 martie 2016, noul șef al Poliției Târgu-Jiu, Nicolae Negrea, cel care a condus instituția și în 2016, în regim de interimat, deține o cotă de 1/2 din două terenuri intravilane, unul achiziționat în anul 2008 și celălalt în 2015, dar și un autoturism SKoda, fabricat în anul 2001. Venitul anual încasat a fost în valoare de 65.001 lei, fiind vorba despre perioada în care era adjunct al șefului Poliției Târgu-Jiu. Documentul arată că Nicolae Negrea nu deține nicio clădire și nu a contractat credite. Potrivit unor surse din cadrul IPJ Gorj, acesta ar locui într-un imobil închiriat, în municipiul Târgu-Jiu.

 

Noul șef al Poliției Târgu-Jiu a participat, vineri, la concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, cu recrutare din sursă internă, reușind să obțină nota 8.25. Proba a constat în susţinerea unui  interviu structurat pe subiecte profesionale. La concurs s-au înscris doi candidați. Subcomisarul Eugen Stan, contracandidatul său, a obținut nota finală 7, fiind declarat ”respins”.  Nicolae Negrea a fost  împuternicit comisar şef de Poliţie, în 2016, după ce Mihai Birău a ieșit la pensie.  (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here