Prima victorie pentru Pandurii II

322

Echipa a doua a clubului Pandurii a obținut prima victorie din acest sezon în etapa a IV-a a Ligii a treia, învingând cu scorul de 1-0 liderul seriei a IV-a înaintea acestei etape, Gloria Lunca Teuz Cernei din Arad.
Pandurii II a reuşit să se impună prin golul marcat în minutele de prelungire de Roberto Dumitru (90+1). Formată din tineri cu vârste sub 19 ani în cea mai mare parte, echipa a doua a beneficiat în acest meci şi de o serie de jucători care se pregătesc cu prima echipă Pîrcălabu, Pirtea, Trocan şi portarul Negrilă.
În urma acestei victorii Pandurii II a urcat pe locul 10 în clasament, la egalitate de puncte cu alte două formaţii Nuova Mama Mia şi UTA II Arad. Etapa viitoare tinerii jucători de la Pandurii II se vor deplasa la Alba Iulia pentru meciul cu Unirea 1924 Alba Iulia.
Programul etapei a V-a, Seria a IV-a
Vineri, 30 Septembrie
Nuova Mama Mia Becicherecu Mic – ACS Poli Timişoara II 17.00
Unirea 1924 Alba Iulia – Pandurii Târgu Jiu II 17.00
CNS Cetate Deva – Performanţa Ighiu 17.00
Sâmbătă, 01 Octombrie
Industria Galda – Millenium Giarmata 15.00
Gloria Lunca Teuz Cernei – Naţional Sebiş 15.00
UTA Bătrâna Doamnă II – CSM Lugoj 15.00
CSM Şcolar Reşiţa – Ripensia Timişoara 15.00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here