Potrivit unor surse, Laurenţiu Grecu, fostul purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD la un spital din Capitală. Procurorul Grecu ar fi suferit un infarct miocardic.
Laurențiu Grecu, fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, a ajuns la Direcția Națională Anticorupție. Primul lui loc de muncă la DNA este la structura teritorială Pitești. Grecu a promovat interviul în aprilie, iar Consiliul Superior al Magistraturii i-a aprobat detașarea în luna mai 2017.