Ultima Ora

Proiectul lui Iriza pro-CEO, pe masa Comisiei de Industrii și Servicii

03 aprilie 2017, 14:17 | 0 comentarii  |  628 vizualizari

Senatorul Scarlat Iriza îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală. Proiectul de lege privind eliminarea pragului minim al valorii de tranzacţionare a certificatelor verzi, proiect ce poartă semnătura parlamentarului de Gorj, ajunge mâine, la Comisia de Industrii şi Servicii, din Camera Deputaţilor. Eliminarea acestui prag este justificat de faptul că, în luna august 2014, capacităţile de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o putere instalată de 4.704 MW, România depăşind deja ponderea de 24% din consumul final brut al energiei din surse regenerabile, prag asumat pentru anul 2020. ,,Consider că modificările aduse de către această iniţiativă legislativă sunt de natură să conducă la scăderea valorii certificatelor verzi, fără nicio ingerinţă în mecanismele concurenţiale. Legea fost făcută în ideea de a sprijini activitatea Complexului Energetic Oltenia”, a transmis senatorul Iriza prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit parlamentarului, certificatele se vând acum la preţuri limitate, iar acest lucru dezavantajează jucătorii din piaţă. Din momentul în care valoarea minimă va dispărea, piaţa va avea posibilitatea să îşi regleze singură preţul, iar CEO va cumpăra la preţuri infime.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL