PSD vrea președinția Comisiei pentru controlul SIE, Weber vehiculat drept viitor președinte!

406

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că vrea ca PSD să conducă şi Comisia pentru controlul SIE şi că această comisie ar putea să îşi mărească numărul de membri.
„Această comisie nu a fost constituită astăzi pentru că există o obligaţie să fie reprezentat şi Senatul în comisie. Din cei cinci membri cât are comisia, trei trebuiau să fie de la Camera Deputaţilor şi doi de la Senat. Toate partidele au propus de la Camera Deputaţilor şi nu puteam intra cu aşa ceva la vot. De asemenea, eu cred că, dacă tot am amânat-o, să vedem dacă avem baza legală şi procedurală să mărim numărul membrilor din Comisia SIE – totuşi, cinci mi se pare un număr foarte mic, mai ales că există o dorinţă foarte mare din partea multora să intre în aceste comisii – şi atunci, dacă putem mări numărul, le-am spus colegilor mei să găsim modalitatea legală să facem acest lucru”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului. El a menţionat că această comisie ar putea să aibă 7- 9 membri în loc de cinci câţi are în acest moment.
Întrebat dacă o să li se facă loc şi celor de la PMP în această comisie, Dragnea a spus că „toată lumea care vrea să intre în aceste două hore foarte atrăgătoare la început” trebuie să intre în comisiile pentru controlul SIE şi SRI. Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că, în urma discuţiei pe care a avut-o cu preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, el şi-a păstrat punctul de vedere şi anume că PSD trebuie să deţină şi preşedinţia Comisiei pentru controlul SIE. „Eu îmi menţin punctul de vedere, vreau ca PSD să conducă şi comisia SIE. Cutuma de ani de zile în ceea ce priveşte aceste două servicii a fost ruptă de preşedintele Iohannis. A propus şi la SIE şi la SRI doi membri PNL. Nemairespectând această cutumă, înseamnă că a rupt-o, deci nu mai există”, a menţionat Dragnea.

În ultimele zile, în presa din Gorj a fost vehiculat numele deputatului social-democrat, Mihai Weber pentru șefia acestei comisii, dorită de către PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here