Scandal la Căpreni: Un bărbat a fost reținut

481

Un bătrân din Căpreni și-a petrecut noaptea în arestul IPJ Gorj. Bărbatul în vârstă de 67 de ani i-a incendiat casa vecinului, după o ceartă. În urma incendiului o anexă a locuinței a ars în proporție de 20%, nefiind înregistrate victime.

„Polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112 de un bărbat, de 67 de ani, din comuna Căpreni, cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan datorat unor neînţelegeri mai vechi cu un vecin, de aceeași vârstă, acesta l-ar fi ameninţat că-i va incendia locuinţa, fapt pe care l-a și dus la îndeplinire. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă formată din polițiști, fiind identificat și imobilizat bărbatul bănuit de săvârșirea faptei“, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere. Bărbatul va fi prezentat, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti cu propuneri legale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here