Scandal şi bătaie între un poliţist şi un şofer la Târgu-Cărbuneşti

1184

Un control efectuat în trafic s-a lăsat ieri cu scandal şi bătaie, la Târgu-Cărbuneşti. Administratorul firmei Plutanul Trans SRL susţine că a fost agresat de un agent de la Rutieră, în timp ce poliţistul a declarat că ar fi fost lovit de acesta. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, care efectuează cercetări pentru ultraj, la sesizarea angajatului Poliţiei Târgu-Cărbuneşti. Şi şoferul a depus o plângere pentru hărţuire. Altercaţia ar fi început după ce agentul Liviu Cîrstea a oprit în trafic microbuzul condus de fiica lui Ilie Plută. Tânăra i-ar fi spus tatălui care se afla cu un alt microbuz în spatele său că ar fi fost jignită de agent, iar acesta i-ar fi cerut explicaţii. Mai mult, administratorul firmei susţine că este hărţuit de poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti, fiind oprit permanent în trafic, spune el, în favoarea unei societăţi concurente de transport de persoane. „Fata era la serviciu, conducea microbuzul în faţa mea. Au oprit-o şi eu m-am dus să îi întreb ce tot au cu fata mea de o opresc şi o amendează. Au jignit-o pe fiica mea. Probleme de genul acesta sunt în fiecare zi. Şi cu ei. Şi cu ceilalţi doi, că mai sunt doi poliţişti. E şi Manică, cel puţin Manică mi-e şi nepot. Se însoară cu nepoata mea. Şi el ne face probleme. Ne-a făcut destule şi el. Acum au fost de serviciu Manolea şi cu Cîrstea. Fac plângere pentru hărţuire pentru toţi patru, dar şi pentru şeful Poliţiei Târgu-Cărbuneşti, pentru că sunt puşi la înaintare de Manică şi de celălalt. Eu o să am nevoie de zece zile de îngrijiri medicale, poliţiştul are decât trei, că spune că l-am lovit eu. A zis că i-am dat cu capul în nas, dar nu are nimic. Pe mine m-au lovit în spate. M-au imobilizat, m-au dus la Poliţie. Am pierdut toată ziua de muncă. Aseară am ajuns la Urgenţe, la Târgu-Jiu. Şi fiicei mele i s-a făcut rău. A ajuns la Cardiologie, unde este internată. Era o domnişoară la volan, nu o vagaboandă, cum o cred ei. Fata este internată. Ea a fost la Academia de Poliţie, cu universitate urmată şi master. Am făcut plângere pentru hărţuire”, a declarat Ilie Plută, pentru Gorjeanul.

Agentul Liviu Cîrstea a mai fost implicat şi anul trecut într-un scandal. În luna februarie, şoferul unui microbuz de la o altă firmă de transport persoane a susţinut că a fost agresat de acesta pe raza orașului Târgu-Cărbunești. Florin Pătroi și-a scos un certificat medico-legal prin care atesta că are urme de lovituri pe corp și necesita câteva zile de îngrijiri medicale. “Mi-au pus girofarul, am tras pe dreapta, a coborât domnul Cîrstea, mi-a cerut documentele, le-am prezentat și mi-a cerut să cobor. Știam că nu trebuie să cobor și am refuzat. I-a făcut semn colegului său să urce prin dreapta, mi-a dat cu pumnul peste față, iar domnul Cîrstea a tras de mine, mi-a rupt hainele și mi-au luat telefonul. Parcă eram ultimul infractor, m-am speriat, am țipat de se uitau oamenii la noi”, a povestit șoferul. El a declarat că în cursa respectivă mai avea o singură călătoare care a coborât înainte de a ajunge polițiștii la microbuz, femeia grăbindu-se să ajungă la locul de muncă.

Liviu Cîrstea este cunoscut în oraşul Târgu-Cărbuneşti şi pentru pasiunea sa pentru jocurile de noroc. Nici colegul său, acuzat tot de hărţuire, Adrian Manică nu este un exemplu demn de urmat pentru cetăţeni. În timp ce la Târgu-Cărbuneşti vrea să arate că aplică legea, acesta a fost surprins, duminică, în timp ce traversa strada prin loc nepermis, către maşina sa, alături de iubită, deşi trecerea de pietoni se afla la o distanţă de aproximativ cinci metri, în zona Pieței Mari, din Târgu-Jiu. Pe Facebook, cei doi oameni ai legii îşi scot în evidenţă calităţile fizice, cu fotografii în care apar îmbrăcaţi sumar.

Rămâi pe gorjeanul.ro pentru a vedea imagini din timpul scandalului!

6 COMENTARII

  1. Manica este slab ca si politist . A ajuns la Bucuresti tot cu aranjamente . Se da mare .mergi la politie si nici nu sta de vorba cu tine . Tot timpul e grabit si te minte in fata si mai e si colegul lui Ilie care de cand te uiti la el e de speriat :

  2. Comentează toți agramții și bătăușii de polițiști, dar când sunt opriti in trafic de balbaie cand isi rostesc propriul nume..blamati politistii pentru ca si fac datoria ,dar pe patronul firmei nu l vedeti cand ține oamenii in picioare in microbuz, nu taie bilete si fenteaza Fiscul…il vedeti doar atunci cand se rastoarna cu microbuzul in șanț ,apoi faceti polemici pe teme conditiilor in care se efectueaza transportul in comun..un om cinsitit si curat ,dar mai ales educat si inteligent ,nu se ia la trântă cu politistii.

  3. Bună seara, domnule Ilie Plută, aveți o fată minunată, puține fete conduc un microbuz, unii va invidiaza că sunteți deștepți și va descurcați, dumneavoastră acum ce faceți, stați prin spital în loc să vă vedeți de servici! Vă doresc multă sănătate, și eu sunt șofer profesionist și sunt oprit de mai multe ori pe zi, nu am ce sa fac, le arat actele și gata! Legea le permite sa te oprească dar nu cred că au voie să tragă de tine, sa te lovească s.a.

  4. Am o parare foarte proasta de de uni dintre polițiști din carbunesti cum ar fi Lacatusu Mihai și Manica Adrian ,m-au amendat de foarte multe ori ne aleargă cu radarul peste tot . Am castigat amenzile date de ei dar a trebuit sa pierd zile de munca.

  5. Chiar imi doresc enorm sa ma opreasca si pe mine..cred ca prima data ii voi spune sa sune la salvare iar apoi il bat de se CACA pe el si eu pe masa aia t.a.r.f.a…niste milogi care vor spaga…niste oameni ieftini…ii cumperi cu 50 de lei…le dau 100 lei eu si ii pun sa imi faca si L.A.B.A! Respect pt Pluta! Omoarai coaie

    • Ia uite unde era bătăușul de polițiști…Prietene nu mai visa..Nu ești în junglă!! Sau cred că ești la cum te exprimi… Bafta..Poate aud de tine prin ziare…Marele smardoi!!!

Dă-i un răspuns lui Marius Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here