Ultima Ora

Sentință în dosarul ”Sex cu polițiști”: Limuzina unui inculpat, confiscată

 | 07 aprilie 2017, 14:00 | 0 comentarii | 

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au stabilit, ieri, sentința în dosarul supranumit ”Sex cu polițiști”. În total, patru persoane au fost trimise în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat.

Semnatura eletronica CertDigital

Bogdan Șalapa, unul dintre inculpați, acuzat și că ar fi șantajat un polițist de la Rutieră cu un film porno ca să nu aibă probleme în trafic, a primit 7 ani şi 6 luni de închisoare. Hotărârea nu este definitivă. Instanța menține însă măsura de arestare preventivă până la finalul procesului. Acesta se află după gratii din luna septembrie a anului 2015.

Dumitru Florin Nimară a cerut să fie judecat conform procedurii simplificate, în cazul recunoaşterii învinuirii. Acesta a primit 4 ani şi 2 luni de închisoare.

Ion Claudiu Cartianu a primit, la Tribunalul Gorj, 8 ani și 6 luni de închisoare, în timp ce Stelian Șalapa a fost condamnat la 3 ani și 2 luni de închisoare.

Confiscă de la inculpatul Șalapa Bogdan Gheorghe suma de 40.000 euro sau echivalentul în lei, sumă dobândită în urma desfăşurării activității infracţionale. Confiscă de la inculpatul Cartianu Claudiu Ion suma de 30.000 lei, sumă dobândită în urma desfășurării activității infracționale. Confiscă un pistol deținut de inculpatul Şalapa Bogdan Gheorghe. Menţine măsura asigurătorie a sechestrului asupra următoarelor bunuri mobile şi imobile: -sumele de 250 lire sterline, 540 euro, 25.500 forinţi, ridicate de la inculpatul Şalapa Bogdan Gheorghe, cu ocazia flagrantului din 01.09.2015; – suma de 1000 RON, ridicată de la inculpatul Nimară Dumitru-Florin, în urma percheziţiei corporale; – autoturismul marca Mercedes, culoare neagră, care aparţine inculpatului Şalapa Bogdan Gheorghe (depus în parcul auto al IPJ Gorj) – limuzina LINCOLN, aflată în posesia inculpatului Șalapa Stelian, (depus în parcul auto al IPJ Gorj). Cu apel”, a mai decis prima instanță.

Implicat în acest caz a fost și un agent care le-ar fi pus casa la dispoziție pentru partidele de amor. Principala suspiciune este că inculpații ar fi exploatat sexual, chiar și în Austria, Italia, Germania şi Anglia, mai multe tinere. Anchetatorii au stabilit că prin această metodă ar fi obținut peste 150.000 de euro, iar printre clienți s-ar fi numărat și oameni ai legii. Interceptările din dosarul în care unul dintre inculpați, Bogdan Șalapa, este judecat pentru comiterea infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, a scos la iveală faptul că se lăuda prietenilor săi că este dus acasă de un agent  cu mașina de poliție.

Tânărul se lăuda cu persoanele influente pe care le cunoaște în alte convorbiri telefonice:

”N. – Mă luai şi pe mine de acasă?

Ş.- Nu am cum acum că şi eu mă duc acum cu maşina de poliţie, mă duce un prieten de al meu”.

N. – Hăăă?

Ş. – Cu girofaru, nino, nino. (…)

Ş. – Îl sunai pe ăsta că-i şi vecin cu mine, e garcioi, ştii ?”.

Şalapa a deschis, în anul 2013, un club de noapte, chiar în faţa sediului Direcţiei Finanţelor Publice. (L.F.)

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL