Sentință pentru „domnișoara Vasile”

442

Bărbatul de 37 de ani, din Arad, care a fost arestat pe 4 noiembrie 2016, de judecătorii de la Tribunalul Gorj, sub acuzațiile de pornografie infantilă şi coruperea sexuală a minorilor, a aflat prima sentință, la Tribunalul Gorj. După ce a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate, acesta a primit cinci ani şi patru luni de închisoare. Magistrații mențin măsura de arestare preventivă, până la stabilirea sentinței definitive.

Cristian Vasile Pleșescu a fost trimis în judecată, la sfârșitul lunii februarie, de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Gorj. Anchetatorii susțin că tânărul ar fi convins un minor să mimeze un act sexual și ulterior l-ar fi determinat să-și pună colegii de clasă să facă același lucru. “În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada august – octombrie 2016, inculpatul Pleșescu Vasile-Cristian a contactat, prin două aplicaţii de mesagerie, mai mulți minori cu vârste între 12-14 ani, de preferință băieți, cărora le-a solicitat să-și facă poze în poziții indecente sau în ipostaze pornografice, pe care le urmărea în direct prin intermediul unei camere web sau care îi erau transmise prin intermediul celor două aplicații. Pentru a-și ascunde identitatea, inculpatul și-a atribuit un nume de fată și a motivat că are camera web defectă, comunicând cu victimele, numai în scris”, se precizează într-un comunicat al DIICOT Gorj. În total, șapte minori sunt considerați “părți vătămate” în dosar, aceștia fiind reprezentați în instanță de părinții lor. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here