Serviciul de Probaţiune Gorj, la ceas de bilant!

1369
În anul 2017, Serviciul de Probaţiune(SP) Gorj, şi-a exercitata activitatea cu 6 consilieri de probaţiune. În perioada menţionată, a fost înregistrată o creştere cazuistică de 27,50 % în comparaţie cu anul precedent. Astfel la finele anului 2017 Serviciul de Probaţiune Gorj avea în evidenţă 1451 de persoane care au săvârşit infracţiuni, dintre care 520 de hotărâri judecătoreşti au fost înregistrate în anul care s-a încheiat. De asemenea, consilierii de probaţiune din cadrul acestui serviciu, au fost prezenţi la cele 54 de comisii privind liberarea condiţionată, ce au avut loc în cadrul Penitenciarului din Târgu Jiu. O evoluţie se înregistrează şi sub aspectul numărului de solicitări de referate de evaluare, din partea instanţelor de judecată, de la 125 în anul 2016, la 137 în anul 2017, având loc o creştere de 9.6%.
Totodată consilierii de probaţiune din Gorj au participat la punerea în executarea a 20 de măsuri educative neprivative de libertate ( sancţiuni aplicate minorilor care au săvârşit infracţiuni). Activitatea consilierilor de probaţiune gorjeni a acoperit o întreagă gamă de activităţi specifice, aceasta însemnând întrevederi periodice cu persoanele pe care le au în supraveghere, în vederea monitorizării respectării măsurilor de supraveghere/obligaţiilor dar si deplasări în teren, ce au ca scop culegerea datelor şi informaţiilor necesare pentru întocmirea referatelor/rapoartelor de evaluare solicitate de organele judiciare, precum şi verificarea modului de îndeplinirea a obligaţiilor impuse de instanţele de judecată,persoanelor condamnate. Consilierii de probaţiune au manifestat un continuu şi real interes faţă de procesul de reintegrare a persoanelor aflate în evidenţa Serviciului de Probaţiune Gorj şi prin aplicarea programelor de reintegrare socială ( Programul STOP!Gândeşte-te şi schimbă! şi Programul Unu la Unu), care au ca obiective conştientizarea gravităţii comiterii de infracţiuni, analiza balanţei costuri-beneficii, care decurg din săvârşirea de infracţiuni, scăderea gradului de recidivă şi bineînţeles creşterea nivelului de siguranţă în societate. Activitatea Serviciului de Probaţiune Gorj, în decursul anului 2017, aşa cum se poate observa, a fost una continuă, complexă şi plină de diversitate, consilierii de probaţiune, dând dovadă de promptitudine, profesionalism şi dăruire, în atingerea tuturor obiectivelor profesionale, în pofida provocărilor aduse de modificările Codului Penal, transmite, prin intermediul unui comunicat de presa, SP Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here