Ultima Ora

Suma uriașă cu care a fost amendat un patron din Gorj

 | 05 mai 2017, 11:03 | 1 coment | 

Administratorul unei firme din comuna Drăgotești, Ionuț Barac, a primit o amendă în valoare de 25.000 de lei pentru comercializarea ilegală a materialului lemnos. Mai mult, polițiștii au confiscat peste 100 de metri cubi de lemn, cantitate pe care societatea ar fi vândut-o fără avize de însoțire sau documente echivalente acestora.

Semnatura eletronica CertDigital

În baza unui plan de acțiune, organizat cu sprijinul de specialitate al Gărzii Forestiere Județene Gorj – Mehedinți, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Negomir au desfășurat o acțiune, pe raza localității, în vederea prevenirii și combaterii exploatării și comercializării ilegale a materialului lemnos, ocazie cu care, a fost verificată o societate comercială cu sediul social în localitatea Drăgotești, administrată de un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate.

Astfel, în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, în perioada 20.10.2016-30.03.2017, societatea în cauză ar fi vândut cantitatea de 101,45 metri cubi de material lemnos, fără avize de însoțire sau documente echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase, în vigoare. La data de 4 mai, societatea comercială a fost sancționată conform prevederilor Legii nr. 171/2010 Republicată, cu amendă în cuantum de 25.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității totale de 101,45 metri cubi de material lemnos, în valoare de 11.400 de lei”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. (L.F.)

Articole asemanatoare



1 comentariu in “Suma uriașă cu care a fost amendat un patron din Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL