Tragedie și la Schela: Tânăr de 32 de ani, mort într-un accident rutier

579
sursă foto: ISU Gorj

Cătălin Săndulescu, un tânăr de 32 de ani, din Bumbești-Jiu, și-a pierdut viața, azi-noapte, în urma unui accident rutier produs în comuna Schela. Din cauza vitezei, acesta ar fi pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu autoturismul în șanț. Un pasager în vârstă de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul a murit pe loc. ”Au rezultat două victime, una încarcerată, iar cealalta a fost proiectată din autorurism pe carosabil. ISU Gorj a intervenit cu două echipaje pentru descarcerare și un echipaj SMURD, iar SAJ Gorj cu o ambulanță. Asupra victimei care a fost proiectată din autoturism au fost efectuate manevre de resuscitare, însă medicii au declarat decesul. Cealaltă victima a fost descarcerată și transportată la UPU Târgu-Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here