Trei persoane din Rovinari au murit după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon

564

Trei persoane, mama, tatăl și fiica lor de 12 ani, au fost găsite decedate într-o garsonieră din Rovinari. Primele verificări arată că întreaga familie s-a intoxicat cu monoxidul de carbon degajat de un boiler pe gaze. ”La data de 12 iunie, Poliţia Rovinari a fost sesizată, prin apelul 112, cu privire la faptul că, într-o locuință din oraș au fost găsite trei persoane în stare de inconștiență și se simte un miros puternic de gaz. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, împreună cu medicul legist, s-a constatat că victimele sunt o familie, un bărbat de 39 de ani, o femeie de 32 de ani și o fetiță de 12 ani, care se pare că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Ușa apartamentului a fost găsită închisă și asigurată, iar în interior a fost identificat un boiler alimentat cu gaz. După executarea manevrelor de resuscitare asupra victimelor, echipajele medicale au constatat decesul acestora, fiind transportate la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru moarte suspectă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here