Un gorjean revine la conducerea CNAIR

496

Directorul General al CNAIR SA, Ștefan Ioniță, a solicitat, astăzi, Consiliului de Administrație să ia act de faptul că la expirarea mandatului solicită să revină pe funcția de director al Direcției Tehnice și Calitate, deținută anterior, se arată într-un comunicat al companiei.

Mandatul de Director General al acestuia urma să expire în data de 12 mai 2018. În baza solicitării, Consiliul de Administrație al CNAIR S.A. l-a numit în funcția de Director General al CNAIR S.A. pe Narcis Neaga, care va prelua mandatul în data de 12 mai 2018.

Ștefan Ioniță a fost numit în funcția de Director General al CNAIR, în data de 13 ianuarie 2017.

Narcis Neaga a fost cercetat de DNA într-un dosar penal care avea ca obiect autostrada Sibiu – Orăştie. DNA a decis în februariue clasarea dosarului, după decizia CCR privind abuzul în serviciu din 15 iunie 2016. Acesta a ocupat poziţia de director general al CNADNR în perioada 2012 – 2015.

1 COMENTARIU

  1. Nu e gorjean. E din Sibiu, din familie de nomenclaturist al regimului trecut. Repartizat dupa facultate in Târgu Jiu. E casatorit cu o doamna din Targu Jiu. Cam asta e legatura lui cu Gorjul. Si nu are nimic de a face cu meseria de constructor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here