Vezi ce anunță Prefectura Gorj!

422

În județul Gorj, în urma ninsorilor căzute azi-noapte dar și în cursul zilei de astăzi, nu s-au raportat la Instituția Prefectului – Județul Gorj probleme deosebite. Pe toate drumurile din județ se circulă în condiții de iarnă. Pe drumurile naționale reprezentanții Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu au intervenit cu 50 de utilaje pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil.

Activitatea unităților școlare din județul Gorj nu a fost afectată de ninsoarea căzută, excepție făcând școala din comuna Bumbești-Pițic, școala primară din localitatea Covrigi – comuna Văgiulești, școala din localitatea Larga – comuna Samarinești, școala primară din Slivilești și școala primară din Ionești. Aici microbuzele școlare nu au putut ajunge, iar primarii au luat decizia de a le întoarce din drum. Trebuie specificat faptul că școlile nu au fost închise, acest lucru fiind posibil doar printr-o hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj.

La ora actuală în județul Gorj nu există localități fără curent electric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here