Vezi ce spune deputatul Cupă despre comisia de control a SIE!

388

Preşedintele ALDE Dolj, deputatul Ion Cupă, fost deputat de Gorj, susţine că este „obligatoriu” ca toate vulnerabilităţile tehnice, legale sau de imagine din sfera instituţiilor justiţiei şi a serviciilor secrete să fie eliminate într-un timp cât mai scurt, iar în perioada următoare trebuie să fie modernizate toate legile cu incidenţă asupra securităţii naţionale. „Pentru securitatea naţională a României, este obligatoriu ca instituţiile justiţiei şi ale serviciilor secrete să fie dincolo de orice suspiciune. Constituirea Comisiei parlamentare de control asupra SRI este un pas important pentru dezbaterea autentică şi clarificarea tuturor aspectelor din activitatea instituţiei, mai cu seamă a celor susceptibile că ar fi dincolo de controlul democratic, exercitat prin reprezentanţii cetăţenilor desemnaţi prin vot popular. Considerăm că este obligatoriu ca toate vulnerabilităţile, fie ele tehnice, legale sau de imagine, din sfera instituţiilor justiţiei şi a serviciilor secrete, să fie eliminate într-un timp cât mai scurt”, afirmă Cupă într-un comunicat de presă.
Preşedintele ALDE Dolj consideră de asemenea, că, în perioada următoare, trebuie modernizate toate legile cu incidenţă asupra securităţii naţionale. „Regenerarea încrederii în justiţie şi în instituţiile cu atribuţii speciale este absolut necesară pentru consolidarea democraţiei, a statului de drept şi a siguranţei naţionale, într-un context global şi regional tot mai complicat. Va trebui în perioada următoare să modernizăm toate legile care au incidenţă asupra securităţii naţionale în sensul adaptării lor la realitatea actuală şi la nevoia legitimă de control democratic şi constituţional”, subliniază deputatul ALDE în comunicatul de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here