VIDEO: Patronul imobilizat de polițiști cere demisia de onoare a șefului Poliției Târgu-Cărbunești și a celor patru agenți

841

Administratorul firmei Plutanul Trans SRL, care a fost implicat, vineri, într-un scandal cu un echipaj de la Rutieră, pe raza orașului Târgu-Cărbunești, solicită ca șeful Poliției, Ion Buculea și patru agenți din subordinea sa să-și dea demisia de onoare, după incidentul care a avut loc în plină stradă. ”Atunci când m-au dus la Poliție, domnul Buculea mi-a spus că, atâta timp cât va fi el comandant, pe mine și pe Titi mă bagă în pușcărie. Să mă bage dumnealui în pușcărie și eu îi cer demisia. Se pot lua imagini de pe camere să se vadă și să se audă cum mă strigă numai pușcăriaș. Eu sugerez însă altceva. Să-și pună demisia de onoare și dumnealui și cei patru agenți care tot s-au ținut de fata mea, Cîrstea, Manică, Lăcătușu și Manolea, împotriva cărora vreau să depun plângere pentru hărțuire. Deocamdată vom face plângere pentru cei doi și pentru comandant. Ei se bagă unul pe altul la înaintare. Face unul într-o săptămână două-trei procese verbale, apoi celălalt. În două zile avem două procese verbale. Unul de avertisment făcute pentru fată, în stație, fără oră și scrie Plutanu Maria, nici nu știu cum o chemă și primul i-a dat o sută de milioane, deși nu are CNP trecut, decât se spune că a fost depistată o tânără de 27 de ani. De unde știu ei vârsta, dacă nu au CNP-ul? Înseamnă că au intrat în baza de date fără acordul ei. Să luăm înregistrarea din Poliție să se audă cum domnul Buculea o sună pe fată și îi spune că eu sunt deja în pușcărie. Eu i-am vorbit frumos. I-am spus că, dacă nu aș fi eu cu Titi, nu ar avea ce controla. Ceilalți nu sunt controlați. Să-și dea demisia de onoare toți cinci să nu facă umbră IPJ-ului. Modul în care m-au imobilizat este un abuz de funcția pe care o au, iar la fată este hărțuire. Trebuie să plătească. Eu nu am făcut decât să mă apăr. Normal că am coborât din mașină să văd ce se întâmplă cu fiica mea, că am auzit vorbe că nu trebuia să mă duc eu la ei, că nu m-au oprit pe mine. Sper ca doamna ministru de Interne să ia măsuri, mai ales că este vorba despre partea feminină, despre fiica mea”, a declarat Ilie Plută, pentru Gorjeanul.  Contactat telefonic, șeful Poliției Târgu-Cărbunești a refuzat să facă declarații, însă a negat acuzațiile făcute de administrator.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Aceștia efectuează însă cercetări pentru ultraj, după ce agentul Liviu Cîrstea ar fi declarat că a fost agresat de Ilie Plută. ”La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești este înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, constând în aceea că în data de 27 ianuarie 2017, în jurul orelor 08.00, în public,  pe DJ 661 Târgu-Cărbuneşti , o persoană a agresat fizic un agent de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești nu a fost înregistrată plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă faţă de agentul de poliţie implicat în incidentul din data de 27 ianuarie 2017. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea stării de fapt,urmând a se dispune măsuri legale. Facem precizarea că, începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal, având ca scop crearea cadrului procesual de administrarea probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a precizat, pentru Gorjeanul, Elena Andrei, procuror și purtător de cuvânt în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești.

Altercaţia ar fi început după ce agentul care susține că a fost lovit a oprit în trafic microbuzul condus de fiica lui Ilie Plută. Tânăra i-ar fi spus tatălui care se afla cu un alt microbuz în spatele său că ar fi fost jignită de omul legii, iar acesta i-ar fi cerut explicaţii. Mai mult, administratorul firmei susţine că este hărţuit de poliţiştii din Târgu-Cărbuneşti, fiind oprit permanent în trafic, spune el, în favoarea unei societăţi concurente de transport de persoane. „Fata era la serviciu, conducea microbuzul în faţa mea. Au oprit-o şi eu m-am dus să îi întreb ce tot au cu fata mea de o opresc şi o amendează. Au jignit-o pe fiica mea. Probleme de genul acesta sunt în fiecare zi. Şi cu ei. Şi cu ceilalţi doi, că mai sunt doi poliţişti. Fac plângere pentru hărţuire pentru toţi patru. Eu o să am nevoie de zece zile de îngrijiri medicale, poliţiştul are decât trei, că spune că l-am lovit eu. A zis că i-am dat cu capul în nas, dar nu are nimic. Pe mine m-au lovit în spate. M-au imobilizat, m-au dus la Poliţie. Am pierdut toată ziua de muncă. Apoi am ajuns la Urgenţe, la Târgu-Jiu. Şi fiicei mele i s-a făcut rău. A ajuns la Cardiologie, unde este internată. Era o domnişoară la volan, nu o vagaboandă, cum o cred ei”, a mai declarat Ilie Plută, pentru Gorjeanul.

Reprezentanții IPJ Gorj au confirmat incidentul, susținând că revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești competența soluționării cauzei.

 

 

2 COMENTARII

    • Adevărat ce zic transportatori de persoane de câtiva ani ne hărțuiesc și ne alearga cu radarele jos Buculea De la Tg Carbunesti . Și eu am avut probleme din cauza lor și multi alti pentru verificari sunt declarați la parchiet dar tot cu ei tin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here