Ziua Europeană a Limbilor la Colegiul Naţional ,,Tudor Vladimirescu”

3139

Celebrarea Zilei Europene a Limbilor reprezintă o ocazie ideală de a cunoaște diversitatea lingvistică, printr-un eveniment care oferă participanților posibilitatea de a intra în contact cu o multitudine de limbi europene. Elevii au redactat texte şi afişe cu însemne ale mai multor state europene: cehă, croată, engleză, finlandeză, franceză, georgiană, germană, greacă, italiană, irlandeză, poloneză, portugheză, română și spaniolă. Promovând limbile autohtone în Europa, Ziua Europeană a Limbilor, instituită de către Consiliul Europei, își propune să atragă atenția asupra numeroaselor beneficii de a învăța limbi străine și să asigure dezvoltarea competențelor cognitive, ruperea barierelor culturale și deschiderea către noi prietenii și oportunități profesionale.
Activitățile din cadrul Zilei Europene a Limbilor s-au adresat publicului şcolar. Având la dispoziție un vast program cultural, participanții de anul acesta au luat parte la prezentări PPT, care au conţinut informaţii despre sărbători europene celebre, jocuri și dansuri, recitaluri şi interpretarea de piese cu valoare simbolică pentru statele reprezentate, secţiune pregătită de doamnele profesoare Burtea-Protesoiu Elena-Gabriela, Calotă Rodica şi Ghinea Claudia. Vizitatorii mai tineri au avut posibilitatea de a explora limbile europene printr-o varietate de activități creative, printre care şi impresiile premiaţilor de la Concursul Naţional Plurilingv de Poezie cu Formă Fixă, care au explicat maniera în care şi-au elaborat creaţiile artistice şi literare. Unul dintre marile succese ale edițiilor anterioare, prezent și anul acesta, a fost elaborarea şi degustarea de preparate tradiționale din diverse țări. Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea unui film, realizat de elevi, având ca subiect diseminarea proiectelor europene, în care au fost implicaţi: ALIVE+ şi EUROSCOLA, coordonate de dna prof. Teodora Dragotă şi Digital Tools for Smart Schools, coordonat de domnişoara prof. Alina Petrică. De asemenea, au fost prezentate impresiile de la olimpiada naţională de limba germană, de către elevii care s-au calificat la această etapă, pregătiţi şi coordonaţi de dnele prof. Burtea-Protesoiu Gabriela Elena şi Marcu-Budianu Alina Viorica.
O varietate de activităţi culturale, de la cântece şi reţete ale unor preparate culinare cu specific tradiţional, până la fragmente literare dramatizate, au fost derulate la clasă, de către elevii coordonaţi de cadrele didactice care le predau aceste limbi moderne: Stoian Loredana-Gabriela, Bunăiaşu Roxana, Răuţ-Bratiloveanu Delia, Pânişoară Ştefania, Ştefănoiu Monica, Vîlceanu Daniela Ileana, Diţoiu Laura, Giugiuc Ciprian-Daniel.
Ziua Europeană a Limbilor a adus o notă de optimism elevilor şi le-a confirmat capacitatea de comunicare în mai multe limbi europene, sporindu-le dorinţa de cunoaştere şi aprofundare a acestora.
Consemnează responsabil Comisie Metodică C.N.T.V., prof. Burtea-Protesoiu Elena-Gabriela

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here