Ultimele săptămâni pentru cumpărarea vechimii în muncă

714
SANYO DIGITAL CAMERA

Puţin ne mai desparte de data de 27 aprilie 2017 până când expiră valabilitatea Legii nr. 186/2016 intrată în vigoare la 27 octombrie 2016, privind plata retroactivă a contribuţiilor de asigurări sociale. Odată cu intrarea în vigoare a actului normativ orice gorjean poate încheia un contract de asigurare socială pe o perioadă maximă de 5 ani.

Pentru a cumpăra vechime, doritorii trebuie să fie persoane care nu au fost asigurate în ultimii cinci ani, nu au vârsta de pensionare, dar nici loc de muncă şi să se prezinte cu actele necesare la sediul Casei Judeţene de Pensii (CJP). Din 27 octombrie 2016 de când a intrat în vigoare legea şi până la 1 aprilie a.c., peste 100 de gorjeni şi-au cumpărat vechime în muncă.
“Până la data de 31 martie 2017 inclusiv, au fost încheiate un număr de 122 de contracte pentru cumpărarea vechimii. Patru dintre acestea au fost achitate pe perioada maximă, adică pe 60 de luni, iar pentru perioada minimă asigurată, adică o lună de zile, s-a încheiat un singur contract. Restul contractelor încheiate au fost cuprinse între 1 lună şi 60 de luni. Termenul limită pentru încheierea contractelor pentru vechimea în muncă este 27 aprilie 2017”, a declarat Valentin Stegăroiu, şef serviciu în cadrul CJP Gorj.
Gorjenii care vor să iasă la pensie, dar nu au stagiul de cotizare complet pot cumpăra de acum vechime şi retroactiv. Venitul asigurat (pentru care se plăteşte contribuţia retroactivă) trebuie ales astfel încât să nu fie mai mic decât salariul de bază minim brut, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public, şi nici mai mare decât valoarea a de cinci ori câştigul salarial mediu brut, în calcul luându-se cota de contribuţie pentru condiţii normale de muncă, valabile în luna/lunile anterioare pentru care se face plata.
La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul, respectiv mandatarul acestuia, va completa o declaraţie, din care să reiasă perioada pentru care se solicită asigurarea, că nu a avut calitatea de asigurat pentru pensii în perioada respectivă şi nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, dar şi că nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului. Este de precizat faptul că vechimea se poate cumpăra pentru lunile nemuncite din perioada noiembrie 2011 – octombrie 2016.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here