Ultimul tren?

420

Echipa de handbal a Energiei trece printr-o nouă pasă proastă, în acest an înregistrând înfrângeri pe linie, însă antrenorul Bozo Rudic speră să rupă această serie neagră.

“Dacă băieţii joacă cum au jucat repriza a doua la Odorhei şi prima repriză cu Dinamo, dacă reuşesc mâine să facă 60 de minute, eu zic că obţinem victorie”, a declarat antrenorul Energiei vorbind despre șansele echipei gorjene de a se impune în meciul din această seară cu CSM București, meci programat a se disputa în Sala “Voievod Litovoi”, cu începere de la ora 17.30. Tehnicianul plav spune că speră ca promisiunile făcute de președintele clubului îi vor monta suficient pe jucătorii săi pentru a forța victoria, altfel fiind destul de greu să mai emită pretenții la play-off: “A venit şi domnul Bădescu şi a zis că se rezolvă problema asta la sfârşitul săptămânii. Eu cred că băieţii sunt cu gândul la meciul de mâine, pentru că noi trebuie să câştigăm toate cele şase meciuri dacă vrem să ajungem în play-off, cu toate rezultatele pe care le-am făcut până acum, am avut trei înfrângeri, trebuie să avem peste 40 sau 41 cât este maxim şi dacă pierdem un meci, mai ales cel de mâine, eu cred că va fi greu să ajungem în play-off”, a mai spus Rudic.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here