UM Sadu şi-a trimis toţi angajaţii în concediu

407

saduSalariaţii Uzinei Mecanice(UM) Sadu au intrat, de patru zile, în vacanţă. Timp de trei săptămâni, cei peste 900 de angajaţi ai unităţii îşi vor petrece concediul de odihnă departe de locul de muncă. Această măsură a fost stabilită în contractul colectiv de muncă şi nu are legătură cu şomajul tehnic în care au intrat angajaţii SNLO.
Uzina Mecanică Sadu şi-a trimis salariaţii, din această lună, în concediu de odihnă. Începând din data de 20 iulie şi până pe data de 11 august, cei 902 salariaţi ai fabricii vor sta departe de procesul de producţie, iar în uzină se vor face revizii tehnice.

Marcel Hoară, administratorul special al UM Sadu, a declarat ieri că această măsură nu aduce deservicii unităţii, mai ales că, pe perioada în care salariaţii sunt în concediu, secţiile intră într-o revizie bine meritată. „Este nevoie de un plan de reorganizare a activităţii în uzină pentru eficientizarea procesului de producţie. Trebuie să facem viabilă această uzină. În ce priveşte concediul de odihnă, acesta a fost stabilit în această formă pentru prima dată în acest an, iar de acum înainte, în fiecare vară, toţi salariaţii vor intra trei săptămâni în concediu”, a declarat democrat-liberalul Marcel Hoară.

Trei miniştri invitaţi la uzină
Uzina Mecanică Sadu se pregăteşte, de asemenea, de sărbătoare. În câteva zile, unitatea împlineşte 70 de ani de la înfiinţare, prin Înalt Decret. La evenimentul ce va fi organizat de reprezentanţii unităţii pe 31 iulie, a fost invitat şi ministrul Economiei, Adrian Videanu, dar şi ministrul Dan Nica de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi ministrul Apărării, Mihai Stănişoară.
Doina TURDUŞAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here