UMC Pinoasa tot cere acord de mediu pentru extindere

620

Unitatea Minieră de Carieră(UMC) Pinoasa, aparţinând Complexului Energetic Oltenia, a depus săptămâna trecută, la sediul Agenţiei de Protecţia Mediului Gorj, o solicitare de emitere a acordului de mediu pentru continuarea lucrărilor miniere pe raza a trei comune din judeţ. Solicitarea s-a depus în condiţiile în care Tribunalul București, le-a dat, recent, câştig de cauză, într-un proces intentat de ONG-urile Bankwatch și Greenpeace, celor două organizaţii care au blocat astfel extinderea carierei Pinoasa spre pădurea de 130 de hectare care se află în faţa excavatoarelor miniere.

Proiectul “Continuarea lucrărilor miniere în perimetrul de licenţă pentru UMC Pinoasa”, propus a fi amplasat pe teritoriul comunelor Câlnic, Fărcăşeşti şi Negomir, se află din 19 martie la APM Gorj, loc în care poate fi consultat de cei interesaţi, CEO solicitând acord de mediu pentru acesta. Avizul este necesar pentru cariera CEO, deoarece unitatea a rămas aproape fără front de lucru. Totul după ce, Bankwatch România și Greenpeace România, au obținut, luna aceasta, în instanță anularea acordului de mediu pentru defrișarea a 130 de hectare de pădure unde ar fi urmat să se extindă cariera de lignit Pinoasa. Ca ordin de mărime, cele 130 de hectare a căror defrișare a fost acum stopată reprezintă suprafața însumată a aproximativ 260 terenuri de fotbal. “Tribunalul București a anulat acordul de mediu pentru că el a fost emis doar pentru defrișare, fără a lua în calcul că aceasta nu ar avea loc dacă nu s-ar extinde cariera de lignit. Acesta este de fapt principalul proiect care duce în realitate la un impact asupra mediului mult mai mare. Extinderea exploatării de lignit nu este evaluată deloc, acordul de mediu nu prevede măsuri de compensare a lucrărilor de defrișare, nu au fost analizate efectele cumulative ale acestui proiect cu ale altor proiecte de defrișare și extindere de carieră din aceeași zonă, ținând seama de faptul că în zona Rovinari mai există încă zece cariere care se extind pe sute de hectare împădurite. Toate aparțin Complexului Energetic Oltenia. Nu este analizat nici impactul asupra sănătății populației și nici cel social din satele învecinate fiindcă, pe lângă păduri, carierele de lignit mai înghit și satele învecinate. Mare parte a satului Timișeni a fost rasă de pe fața pământului în urma extinderii exploatărilor de suprafață ale Carierei Pinoasa”, a transmis, pe 11 martie, Bankwatch România și Greenpeace România.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here