Un avion de linie s-a prăbuşit în nordul Iranului

2615
avionUn avion de linie al companiei Caspian Airlines, cu 150 de persoane la bord, s-a prăbuşit în nordul Iranului la ora 11.33 (10.03 ora României), a anunţat presa iraniană, citată de AFP. Potrivit agenţiei oficiale IRNA, avionul a decolat de pe aeroportul internaţional Imamul Khomeiny din Teheran şi s-a prăbuşit după 16 minute, în apropiere de satul Janat-Abad, în provincia Qazvin.

Avionul aparţine Caspian Airlines şi efectua o cursă Teheran-Erevan.
Avionul este de tip Tupolev, a anunţat agenţia IRNA, precizând că toate persoanele aflate la bord au murit, relatează Sky News.
Directorul serviciilor de urgenţă din Qazvin, Hossein Bahzadpour, a declarat că avionul s-a rupt în bucăţi care au luat foc şi sunt împrăştiate la faţa locului.
„Este foarte probabil că toate persoanele aflate la bord au murit”, precizează Bahzadpour.
Oficialul iranian nu a dezvăluit numărul persoanelor care se aflau la bord, dar televiziunea publică iraniană a anunţat că este vorba de 150 de persoane. Caspian Airlines este o companie aeriană ruso-iraniană înfiinţată în 1993.
Selecţie Sorin BĂLEANU, după Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here