Ion Trancău s-a făcut cunoscut, mai ales în lumea literaților gorjeni din țara lui Brâncuși și a lui Arghezi, conducându-se, programatic, cu tenacitate, pertinență și consecvență, după principiul lui G. Călinescu introdus în eseul cu titlul „Criticul debutanților”, din volumul „Cronicile optimistului: Nu exaltați fără temeri pe un debutant, dar, mai ales, nu-l ridiculizați!” După o activitate didactică și publicistică laborioasă, de peste cinci decenii, Ion Trancău s-a gândit să debuteze editorial „antum”, așa cum mărturisește, jovial, din primul rând sau enunț al „Autoprefeței” la prima carte, „Imixtiuni critice”. Este o carte constituită din doar o parte dintre articolele, preponderent cultural-literare, publicate, săptămânal, vreme de vreo patru ani, în revista “Polemika”. Autorul însuși consideră, judicios, că nu toate cărțile realizate pe această cale publicistică sunt caduce, asemenea presei care le-a facilitat apariția editorială. De asemenea, justifică prezența în titlul acestui volum de debut a adjectivului „polemice”, substituit cu termenul „critice”, conștient că el nu este un polemist, ci un comentator aproape neutru și imparțial al unor „polemici” mai mult sau mai puțin „cordiale”, iscate și găzduite de reviste cultural-literare importante. Titlurile unor capitole și ale unor articole critice din cartea menționată sunt sugestive și concludente pentru problematica majoră pe care o abordează polemiștii în duelul lor acerb. Din capitolul intitulat „Printre polemiști”, atrag atenția, spre exemplu, trei adnotări critice cu embleme originale, „Polemici (ne)cordiale”, cu trimitere la volumul excepțional de eseuri al lui Octavian Paler. În aceste trei comentarii critice, Ion Trancău prezintă polemica prelungită, declanșată între două personalități literare redutabile, Mihai Șora și Mircea Martin, arena disputei lor fiind editarea sau reeditarea operei unui mare poet avangardist, românul Barbu Fundoianu, alias francezul Benjamin Fondane. Alte dispute istorico-literare au suscitat istoriile semnate de Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu. Cu asemenea preocupări critice, profesorul și criticul literar Ion Trancău dovedește încă o dată că nu se lasă depășit de evenimentele publicistice și editoriale substanțiale, fiind în permanență receptiv, ancorat și preocupat de stringenta actualitate literară, la nivel județean și național, chiar european. Următoarea carte remarcabilă de critică literară editată de Ion Trancău are un alt titlu insolit, „ Un compendium critic”, în care cuprinde secvențe distincte, cu sumare, dar esențiale observații de natură bio bibliografică referitoare la mai mulți scriitori cu origini sau apartenențe gorjene, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Este o lucrare cu adnotări critice originale și referențiale, pe care a comentat-o cu acuratețe și onestitate scriitorul Zenovie Cârlugea în revista „Portal Măiastra”, o publicație valoroasă, aflată , de câțiva ani, „sub egida Uniunii Scriitorilor din România”. La rândul meu, trebuie să remarc faptul că Ion Trancău concepe, proiectează și redactează cărțile de comentarii critice „de digitație”, cum le percepe singur, folosind acest atribut barbian, într-un sens personal, dar nu peiorativ, ci respectuos, fără infatuare, urmărind în plan bine și ferm stabilit, pe trepte publicistice și editoriale, cu subtile ascensiuni valorice, concretizate în micromonografii, considerate cu autoironie „incomplete-imperfecte”, în care scriitorii sunt abordați laolaltă, dar pe secvențe critice individualizate, apoi, separat, în volumașe distincte. În volumul „Un compendiu critic”, Ion Trancău divulgă, cu umorul ce-l caracterizează, un alt posibil titlu, „Iluziile literaturii gorjene”, două treimi plagiat după controversata și valoroasa carte a lui Eugen Negrici „Iluziile literaturii române”. În compendiul lui critic, cei paisprezece scriitori sunt prezentați biobibliografic, profesorul și criticul literar Ion Trancău declarându-se tributar acelor ”formule superbe și nefuncționale” dezavuate de Eugen Negrici în „Introducere în poezia contemporană”, dar și conceptelor pe deplin subtile, funcționale și operaționale, „Doricul, Ionicul și Corinticul”, lansate și ambarcate de Nicolae Manolescu în trilogia „Arca lui Noe”. Câteva exemple sunt concludente pentru inventivitatea și originalitatea formulelor exegetice cu care Ion Trancău cochetează inspirat în cartea sa: „Consecvența prozei corintice”, capitol consacrat lui Aurel Antonie, „Lirica solitudinii disimulate” (Gelu Birău), „Anvergura personalității polivalente” ( Zenovie Cârlugea), „Proza cu alternanțe dorice și corintice” (Ion Cepoi), „Poezia temperanței calofile” (Adrian Frățilă), „Criticul,poetul și memorialistul,de-a lungul și de-a latul timpului” (Gheorghe Grigurcu), „Aspirația și vocația literaturii totale” (Lazăr Popescu), „Poezia tranzitivității bântuite de har” (Spiridon Popescu), „Spectacolul personalității polivalente” (Valentin Tașcu), „Restituiri necesare” (Titu Rădoi), „Veritabil critic literar și prozator” (Ion Pecie). Alte articole și cărți cu exerciții critice nesponsorizate, oferite cititorilor avizați și criticilor literari, vădesc apetitul și propensiunea profesorului și criticului Ion Trancău, cvasiignorat, la nivel județean și național: „Et en fin, Maiorescu vint!”, „Melancolie cu partituri lirice distincte” (Negruzzi, Eminescu, Arghezi, Bacovia, Blaga), „Două testamente argheziene”, „Pamfletul arghezian”, „Schițe caragialiene comentate”, „Miracol grigurcian”, „Scriitor cu Scară la Cer” etc. După cum se observă profesorul și criticul Ion Trancău nu comentează doar scriitori din Gorj, ci și personalități cu adevărat clasice din patrimoniul literar național.
Lazăr Popescu,conf. univ. dr., membru USR
