Un restaurant şi două magazine alimentare, sancţionate de inspectorii DSVSA

Fresh assorted vegetables in boxes on farmer's market

În ultima săptămână, echipele Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat inspecţii în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Baia de Fier, Bâlteni, Băleşti, Bengeşti, Bustuchin, Bumbeşti-Jiu, Câlnic, Ciuperceni, Dăneşti, Drăguţeşti, Godineşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Lainici, Motru, Novaci, Roşia-de-Amaradia, Rovinari, Săcelu, Săuleşti, Teleşti, Târgu-Cărbuneşti, Târgu-Jiu, Tismana, Ţicleni.

Inspecţii au fost demarate în vederea verificării modului de asigurare a conformităţii cu cerinţele legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare, în toate etapele lanţului alimentar, precum şi în domeniul sănătăţii şi bunăstării animalelor. Controalele efectuate în sectorul alimentar au avut ca obiective principale: verificarea condiţiilor de igienă în unităţi de producţie, procesare, distribuţie şi comercializare a produselor alimentare în unităţi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor în baza Programului de Supraveghere şi Control pentru anul 2017 şi a unor tematici specifice de control (controale în unităţile de alimentaţie publică situate în zone turistice), concretizate într-un număr total de 120 de inspecţii; înregistrarea a cinci obiective supuse controlului – două magazine alimentare (Târgu-Jiu, Ţicleni), două baruri (Bustuchin, Târgu-Jiu) şi un mijloc de transport al produselor alimentare; soluţionarea unui număr de cinci sesizări din partea consumatorilor la un magazin alimentar şi patru supermarket-uri (Târgu-Jiu, Băleşti). “În timpul controalelor organizate în această perioadă au fost constatate încălcări ale legislaţiei sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, care au fost amendate prin aplicarea următoarelor sancţiuni contravenţionale: o sancţiune în cuantum de 2.000 de lei la un restaurant, pentru depozitarea nesectorizată a produselor alimentare congelate – carne porc, legume, carne pasăre, peşte, lipsa contractului pentru SNCU cu o firmă specializată, înregistrările generate de procedurile HACCP se efectuează cu intermitenţă; o amendă de 2.000 de lei la un magazin alimentar din Târgu-Jiu, pentru încălcarea normelor în vigoare privind depozitarea produselor alimentare; o altă sancţiune de 600 de lei la un magazin alimentar din Fărcăşeşti, pentru lipsa echipamentului de protecţie sanitară şi manipularea neigienică a alimentelor în timpul comercializării către consumatori.” au precizat reprezentanții DSVSA Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here