DESPRE POMPILIU MARCEA, se poate spune:
A fost profesor universitar ,
A fost critic, de valoare, în domeniul literar,
A fost om de cultură,
A fost eseist cu valenţe deosebite,
A fost,…, ce păcat că spunem ,,a fost” !
,,În literatură, ca în orice domeniu, nimeni nu poate pretinde, fără a se supune ridicolului, că a atins adevărul absolut“ – POMPILIU MARCEA, – LECTURI FIDELE, 1980.
,,….Nu s-a născut încă – şi – e greu de presupus că se va naşte o ÎNTOCMIRE desăvârşită, ideală, paradisiacă şi nici OAMENII care să fie scutiţi de orice servituţi: MORALE, INTELECTUALE, CIVICE, – buni de pus pe pereţii templelor, idolizarea e o etapă primitivă, arierată a omenirii. “-POMPILIU MARCEA: Literatura în faţa adevărului, Luceafărul, 29 martie, 1986.
,,Am păstrat în cele mai ascunse fibre ale sufletului tot ce satul din Gorj, COLIBAŞI, în care am crescut, mi-a sădit valorile lui morale “, – Pompiliu Marcea, “ATITUDINI CRITICE“, Cartea Românească, 1985.
Omul, profesorul universitar, criticul, eseistul şi scriitorul care a fost POMPILIU MARCEA s-a născut în vatra ŞTEFĂNEŞTILOR, un sat uitat de lume, pitit lângă Dealul Cărbuneştilor, la câţiva kilometri de pitorescul târg al Petreştilor, care este azi oraşul Târgu- Cărbuneşti, din Gorjul arhaic, – la 20 octombrie 1928, la un an după moartea regelui întregirii naţionale, FERDINAND.
Era primul copil al părinţilor ION şi MARIA MARCEA, pentru că, ulterior, s-au născut încă doi fraţi: POLINA şi GRIGORE MARCEA , zis Gore şi Pina.
La vârsta de 3 ani, părinţii se stabilesc definitiv, în urma primirii unei moşteniri familiale, în satul COLIBAŞI, aflat la şapte kilometrii de Târgu- Cărbuneşti, aşezat paralel cu albia râului Blahniţa. Aici, descoperă frumuseţea locurilor şi vorba oamenilor în ,,dodii”, înţelpciunea, de fapt, a ţăranilor noştri, pătrunzând filosofia lor, însuşindu-şi modul de gândire şi asumându-şi, credem şi stilul de viaţă, precum şi tenacitatea acestora. Fire iscoditoare şi precoce, copilul Pompiliu Marcea citea fluent la cinci ani, cărţi şi ziare ale vremii.
Sub îndrumarea atentă a bunului învăţător VICTOR CIUDIN, aciuit şi el pe meleaguri colibăşene, elevul Marcea aflat în clasa a V-a, demn de încrederea învăţătorului, preda la clasele inferioare unde detaşa o superioritate faţă de colegii lui de şcoală şi consăteni, în acelaşi timp.
După absolvirea a şapte clase, în urma examenului de admitere la Şcoala Normală din <<Tg.Jiu >>, unde îşi înscrie numele pe lista învingătorilor, – îl găsim înscris în analele prestigiosului liceu, ca un elev eminent, între anii 1942-1950, unde l-a avut ca mentor literar pe deosebitul şi distinsul dascăl de limba română, VICTOR ANDRIŢOIU.
În anul 1950, s-a înscris la Facultatea de filologie din cadrul Universităţii din BUCUREŞTI, alături de alţi elevi ai profesorului VICTOR ANDRIŢOIU, cum ar fi: Ion Diaconescu, Aurelian Popescu, Dumitru Săvulescu. Urmează o perioadă destul de grea pentru studentul Marcea şi datorită decesului tatălui său, şi numai datorită eforturilor materiale şi morale ale ocrotitorului său spiritual, distinsul dascăl Victor Ciudin, îşi continuă studiile cu brio. Descoperit de criticul şi maestrul TUDOR VIANU, în anul IV de studii, care l-a remarcat imediat ca fiind un student cu reale calităţi de critic combativ, cu o nouă viziune în domeniul esteticii, care l-a surprins în mod plăcut pe TUDOR VIANU, având o direcţie şi înclinare spre o analiză obiectivă, detaşată de vechile canoane, îl acceptă să poarte un dialog despre literatura română şi universală, dialog în urma căruia studentul Marcea, devine preparator şi asistent al lui Vianu. Se impune rapid, fiind apreciat de studenţii, pe care i-a călăuzit în pătruderea tainelor literelor, în cunoşterea zestrei literare a poporului român, căruia i-a rămas fidel şi datorită sorgintei sociale din care provenea. Era adeptului unui adevăr care poate fi argumentat pe baze şi elemente de verificabilitate, pe criterii ştiinţifice. Parcurge toate treptele universitare, ajugând profesor la catedra de literatură a facultăţii.
Între anii 1962-1964, paralel cu munca de la catedră, va fi şi directorul Editurii pentru Literatură Universală.
În anul 1963 va preda, în calitatea de lector, limba şi literatura română la SORBONNA, iar între anii 1970-1973, în calitate de conferenţiar, la Universităţile din KOLN, BONN, AACHEN, DUSSELDORF.
Activitatea universitară, cea de la catedră, s-a desfăşurat pe o periodă de 31 ani, între 1954-1985.
A cunoscut ,,mărirea”, dar şi ,,decăderea”, ca în orice activitate.
Opera sa literară este diversă şi se concretizează în: monografii literare, volume de istorie literară, studii literare, eseuri, etc. Menţionăm, aici, monografiile: ,,ALEXANDRU SAHIA” (1961), ,,IOAN SLAVICI “ (1965), volumele de istorie literară şi critică: “CONVORBIRI LITERARE” ŞI SPIRITUL CRITIC (1972), ,,LUMEA OPEREI LUI SADOVEANU “ (1976), – la 15 ani de la moartea marelui scriitor Mihai Sadoveanu, ,,UMANITATEA SADOVENIANĂ DE LA A LA Z “ (1977), ,,LECTURI FIDELE “ (1980), ,,VARIETĂŢI LITERARE “ (1982), ,,CONCORDANŢE ŞI CONTRAVERSE “(1983), ,,ATITUDINI CRITICE “(1985)- apărută postum.
În plus, există articole publicate, studii, eseuri, cronici, recenzii, note polemice (de la care i se va trage moartea), apărute în ziarele şi revistele vremii, ca: România literară, Luceafărul, România liberă, Tomis, Ramuri, etc., în care îşi expune şi îşi concretizează modul de gândire şi de abordare a unei opere literare, practic aduce ceva nou în critica literară românească, acceptată -această metodă-, de unii, ignorată de alţii; ceea ce Marcea susţine şi promoveză este respectarea codului deontologic, a deschiderii spre intrepretări şi nu a absolutizării unei metode de lucru, cum ar fi, de exemplu, metoda lansată de AL. Paleologu.
Marcea Pompiliu a cochetat şi cu alte genuri literare, în speţă, romanul, în manuscris, aflându-se: ,,PACIENT ÎN GALAPAGOS“, rămas neterminat, nefinalizat. Sunt şi alte manuscrise, note de mână, rămase nevalorificate, care după dispariţia misterioasă din 27 martie 1985, au încăput pe alte mâini, alte direcţii.
Nu a reuşit, în scurta sa viaţă, să descopere toate adevărurile, toate hierogrifele, nu era pregătit pentru eternitate, deşi nu a încetat nici un moment să credă în ea.
Despre codul deontologic al lui Pompiliu Marcea, putem spune că el se bazează pe afirmarea măsurii, echilibrului, a adevărului, pe care le consideră a fiind condiţia sine qua non în percepera axiologică a unei culturi.
În faţa adevărului estetic, Pompiliu Marcea avea o reţinere, chiar o resemnare. S-a ghidat uneori, după o regulă nescrisă a trăirii omeneşti în domeniul culturii şi civilizaţiei: ,,nu poţi trece peste cuvâtul celuilalt“, cu toate că se mai practică şi astăzi devieri, în acest sens. Marcea ,,preferă, mai de grabă, adevărul exprimat mai stângaci, neadevărului exprimat sclipitor“ (Literatura în faţa adevărului din ATITIDINI CRITICE – Ed. Cartea Românească,1985 ).
A fost căsătorit, soţia sa, Florentina, profesoară de limba şi literatură. A avut o fiică, Corina, medic de profesie, care actualmente, trăieşte în străinătate.
Toţi cei care l-au cunoscut au rermarcat, la Pompiliu Marcea o anumită sobrietate, un aer de voită singurătate, de recluziune, ,,o singurătate compactă “, cum l-a caracterizat, succinct, EUGEN SIMION, confrate în ale scrisului şi criticii, iar Al. PALEOLOGU afirma, despre Marcea: ,,Solitar şi solidar nu se exclude. Dinpotrivă, se presupun,….Solitarul trebuie să-ţi repete întrebările celorlalţi“, ( în UN MUZEU ÎN LABIRINT, ed. C.R., 1986).
Pompiliu Marcea a fost un apărător înfocat a lui EMINESCU, a lui Slavici, Sadoveanu şi Blaga.
Petre Popescu Gogan afirma despre Marcea: ,,Arată a Sadoveanu, singuratic pe margini de ape- ambii nişte trăzniţi de la drumul mare şi pierduţi în ,,pulberea solară”.
Era mereu imprevizibil şi crea momente de surpriză în comportament. ,,Pe voi (soţia şi fiica, sbl. n.) vă ador, dar după Eminescu mor”.
A reuşit să aşeze pe piedestalul lor, conform unei valori intriseci netăgăduite, pe Blaga, Barbu şi Arghezi, care la un moment dat erau marginalizaţi de calomniatorii culturii române.
Criticul şi profesorul POMPILIU MARCEA a pledat pentru critica de autoritate, care a impus valori incontestabile în cultura română, valori probate de experienţă, de tradiţii, de cultură, de civilizaţie.
Un om a plecat, spiritul lui rămâne şi ne stă alături. Să-l pătrundem mai bine, să-l înţelegem corespunzător, de la la nivelul operei sale!
De profesor, CONSTANTIN ZĂLOG – Colibaşi
