Un singur pas până la finală!

644

Craiova este aproape de o finală istorică. Având în vedere că secţia de fotbal a clubului CS Universitatea a fost reactivată de scurt timp, formaţia din Bănie se află în faţa celei mai mari performanţe din istoria recentă. La prima vedere, “juveţii” trebuie să îndeplinească o formalitate în returul de la FC Botoşani, asta după ce s-au impus cu 5-1 în primul meci. În fotbal s-au văzut însă multe, iar craiovenii vor evolua pe un stadion unde mai mereu au fost învinşi. Gazdele speră la un miracol, dar antrenorul Costel Enache este conştient că totul va trebui să meargă în favoarea echipei sale pentru a obţine calificarea în ultimul act. “Nu ştiu cât de mari sunt şansele noastre. Pare aproape imposibil duelul de miercuri, dar, atâta timp cât s-au mai întâmplat minuni în lumea fotbalului, avem şi noi dreptul să sperăm la aşa ceva. Sigur, avem nevoie de o conjunctură incredibil de favorabilă pentru a crea o performanţă inedită. Să sperăm că lucrurile vor fi aşa cum ne dorim”, a declarat tehnicianul Botoşaniului. În plus, Enache a admis că Universitatea rămâne o formaţie redutabilă. “Craiova nu este o echipă pe care să o baţi aşa simplu şi cu o diferenţă foarte mare. Este într-un moment bun, este o echipă foarte puternică, o echipă care e foarte echilibrată cu o parte ofensivă foarte bună şi care, aţi văzut în ultimul timp, primeşte foarte greu goluri”, a adăugat Costel Enache. Ceva mai optimist s-a arătat preşedintele de onoare al FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, care a declarat că trupa moldavă se află în revenire de formă, iar ultimul rezultat a demonstrat acest lucru. “Victoria de sâmbătă de la Voluntari, cu Juventus, ne dă un moral bun şi ne asigură linişte să pregătim cât mai bine acest retur. Va fi greu să ne calificăm, însă minuni în fotbal s-au mai văzut. Tot ce îmi doresc este ca jucători să intre în teren cu aceeaşi atitudine şi determinare pe care au arătat-o în campionat acum cu Juventus. Este foarte important ca publicul să-i simtă pe jucători că dau totul din primul minut, pentru că altfel va reacţiona şi altfel îi va încuraja. Craiova nu a câştigat niciodată la Botoşani şi vreau să păstrăm tradiţia şi miercuri. Aştept ca publicul să vină în număr cât mai mare pentru că nu în fiecare zi avem ocazia de a juca o semifinală de Cupă a României”, a declarat Şfaiţer.

Mangia: “Trebuie să fim foarte atenţi”
Antrenorul Universităţii Craiova, Devis Mangia, şi-a îndemnat elevii să nu se gândească la avantajul pe care l-au obţinut în meciul tur. Italianul vrea ca oaspeţii să joace la victorie ca să spulbere “blestemul” Botoşani. “E un meci la care trebuie să fim foarte atenţi, pentru că avem multe exemple în acest sezon că orice se poate întâmpla. Trebuie să mergem acolo şi să încercăm să câştigăm şi nu să jucăm la aşteptare, să vedem cum decurge jocul, pentru că nu e o mentalitate bună. Nu cred că scorul mai poate fi întors, pentru că sunt sigur că vom merge acolo cu o mentalitate pozitivă, ne vom face jocul şi nu vom aştepta, pentru că avem chiar exemplul din semifinalele Ligii Campionilor, AS Roma – FC Liverpool (n.r. 4-2): dacă s-ar fi dat penalty pentru Roma şi cartonaş roşu lui Trent Alexander-Arnold, orice s-ar fi putut întâmpla. Trebuie să fim concentraţi sută la sută la meci şi să facem un rezultat bun, deoarece pentru mine nu e normal să pierdem mereu la Botoşani”, a afirmat tehnicianul din Bănie. Mangia a mai spus că va trimite în teren cel mai bun 11 pe care îl are la dispoziţie. “Vom evolua cu cea mai bună echipă, aşa cum am făcut şi cu CFR şi în toate meciurile disputate în acest sezon. Trebuie să jucăm în stilul nostru, să dăm tot ce avem mai bun. Nu e simplu, trebuie să fim inteligenţi şi concentraţi. Dacă vom aborda greşit meciul, va fi dificil”. Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru meciul FC Botoşani – CS Universitatea Craiova, care se va disputa începând cu ora 17.00. Bîrsan va fi ajutat la cele două linii de Bogdan Gheorghe şi Stelian Slabu. Rezervă va fi Ionuţ Coza, iar observator Zoltan Tamaş. Cealaltă semifinală le va pune faţă în faţă pe Gaz Metan Mediaș şi AFC Hermannstadt. Meciul, care va avea loc joi, 10 mai, porneşte de la 1-0 pentru sibieni.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here