Ca la noi, la nimeni / Ministrul Tudorel Toader nu se grăbeşte! Şi bine face

527

După ce România a avut miniştri ai Justiţiei şi mii de parlamentari care au emis sau comis legile proaste de azi, iată că a venit rândul unui ministru extrem de competent în probleme constituţionale, cu o reputaţie construită prin muncă şi propriile-i capacităţi intelectuale, mă refer la actualul ministru al Justiţiei – Tudorel Toader să fie luat la rost. Ameninţat ba de Liviu Dragnea, Preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul PSD, dar şi de Laura Codruţa Kovesi. Unul nu mai are răbdare şi-l zoreşte să vină în Parlament cu pachetele de legi promise, cele privind penitenciarele şi cele patru coduri de tristă amintire – Penal şi de Procedură Penală, Civil şi de Procedură Civilă, iar cealaltă îl ceartă şi ameninţă că nu se grăbeşte cu cererea de extrădare din Serbia a lui Sebastian Ghiţă.
Făcut foc şi pară pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, Liviu Dragnea e supărat că ministrul n-a depus la Parlament pachetele de legi respective, condiţie în care Legea graţierii va trece prin adoptare tacită. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, s-a apărat, ieri, spunând că legile privind penitenciarele sunt de prin 2004, dar trebuie atent revăzute şi revizuite în probleme de constituţionalitate, dar şi prin punerea lor în acord cu legislaţia europeană. Altfel, le-ar putea trimite şi mâine. Cumpătatul Tudorel Toader are susţinerea primului ministru, Sorin Grindeanu, care ştie de necesitatea dezbaterii publice, cu societatea civilă, cu ONG-urile şi cu instituţiile de profil.
Cât îl priveşte pe fugarul Sebastian Ghiţă, ministrul Tudorel Toader ştie ce face. El nu a primit încă toate documentele de la instanţele ce i-au făcut dosare acestuia şi mai este obligat de lege să respecte procedurile din Legea nr. 302/2004. Vă imaginaţi ce scandal s-ar declanşa, dacă se va face şi cea mai mică greşeală, prin care extrădarea n-ar mai fi posibilă?
Ca să nu mai vorbim că Sebastian Ghiţă ar putea să nu fie extrădat din pricina condiţiilor din penitenciarele României. Există o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), din 5 aprilie 2016, publicată de presa din România, la vremea respectivă, dar pare-se că a fost uitată imediat de reprezentanţii Ministerului Justiţiei, din moment ce în poziţiile publice oficiale nu au scos nici un cuvinţel despre decizia luată în Luxemburg şi care ne priveşte direct. CJUE fusese sesizată de o instanţă din Germania, cu mari semne de întrebare cu privire la condiţiile de încarcerare din România şi din Ungaria. După ce încă din anul 2014 CEDO stabilise că România şi Ungaria au încălcat drepturile deţinuţilor, în contextul supraaglomerării din închisori. Urmare a acestei decizii a CJUE, doi suspecţi din România şi respectiv Ungaria nu au mai fost extrădaţi.
„Aplicarea unui mandat de arestare european poate fi refuzată în cazul în care există risc concret de tratament inuman sau degradant din cauza condiţiilor de încarcerare în statul membru care a emis mandatul”, aşa glăsuieşte o decizie emisă de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu referire explicită la România şi Ungaria.
Oricât de grăbită ar fi răzbunătoarea procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va respecta legea din România, dar şi decizia CJUE.
Deci, dacă România doreşte extrădarea lui Sebastian Ghiţă din Serbia va trebui să respecte nu numai procedurile legale din România, ci şi să demonstreze că are condiţii de încarcerare conform standardelor impuse de Uniunea Europeană.
Altfel, adio extrădare! Asta în cazul posibil că Sebastian Ghiţă, care nu-i un prost, sau autorităţile din Serbia vor cere României să demonstreze că în penitenciarele din ţară există condiţii de detenţie corespunzătoare!
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here