Regina inimilor soldaților români de pe frontul din Moldova în timpul Războiului pentru Întregirea Neamului, Maria de România a intrat în conștiința publică ca suverana curajoasă care și-a însoțit soțul, Regele Ferdinand de România( 1914-1927), în refugiul din Moldova, alinând suferințele fizice și psihice ale soldaților români. După cum se cunoaște, regina Maria s-a născut în anul 1875 într-o celebră familie engleză, tatăl ei fiind Alfred Ernest Albert De Saxa-Coburg și Gotha, iar mama a fost singura fiică a țarului rus Alexandru al II-lea Romanov. În 1892, la vârsta de 17 ani, se căsătorește cu principele moștenitor al României, Ferdinand, iar din 1914, după moartea regelui Carol I, devine regina Maria, ulterior denumită regina inimii românilor.
S-a integrat rapid în societatea românească pe care o va îndrăgi cu toată ființa ei, dovedindu-se un bun diplomat pentru țara sa. Când a izbucnit Primul Război Mondial s-a opus intrării României de partea Puterilor Centrale, susținând cu toată ființa idealul național al românilor. Poziția sa fermă i-a făcut pe unii să creadă că zilele monarhiei în România sunt numărate. Atunci regina a spus: ,,să se încreadă în mine și să privească spre mine ca la nădejdea cea viitoare; să părăsesc munca mea, viitorul meu, dreptul meu de a mă odihni pe veci în pământul românesc! Nu, nu; așa ceva nu se va putea întâmpla niciodată…! Chiar dacă Aliaţii s-ar hotărî să plece, eu m-ași fi înfipt cu copiii mei în pământul acesta şi, ca să ne desprindă de el, ar fi trebuit să smulgă și inimile din noi…”.
Patriotismul și jertfele ei, ca regină, au fost fără margini. Pe frontul din Moldova a servit ca soră de caritate în spitalele militare, soldații dându-i numele de ,,mamă a răniților”. La Conferința de pace de la Paris, Regina Maria dovedește încă o dată iubirea ce o purta în inimă pentru țara ei, România. În multele întrevederi avute cu decidenții Conferinței(președintele SUA, W.Wilson, președintele Franței Clemenceau) a reușit să atragă simpatii pentru recunoașterea României Întregite, activitate ce va continua și după semnarea tratatelor de pace. Iată ce scria deputatul francez Ruergezac în aprilie 1919 despre regina inimilor noastre:
,,Am văzut pe Regina voastră la Paris, pe neasămănata voastră Regină, şi puteţi fi încredinţaţi că Majestatea Sa a câştigat în Franţa o mare biruinţă românească. În ajunul plecării mele am luat masa cu Regina la Palatul Elyseu. La plecare, preşedintele Republicei a rugat-o să treacă în revistă batalionul de infanterie care, cu drapelul şi cu muzica în frunte a dat onorurile militare. Cred că pentru întâia dată o femeie a fost invitată să treacă prin faţa trupelor franceze. Dacă aţi fi văzut-o cu Crucea de răsboiu pe piept, trecând în revistă trupa, aţi fi fost tot atât de mişcaţi ca şi toţi cei oare erau de faţă…”
Personalitatea reginei a cuprins întreaga lume civilizată. Vizita ei în SUA ,în anul 1926, a stârnit un interes foarte mare în lumea oficialităților și a presei de peste ocean. Zoe Beckley, o cunoscută scriitoare americană din anii ‘30 ai secolului al XX-lea, corespondentă la mai multe ziare mari din Statele Unite şi o prietenă a reginei, într-un articol îi face un portret emblematic: ,,Este înaltă şi impunătoare, cu o ţinută regală, cu maniere încântătoare. Părul îi e auriu şi cade în valuri, pieptănat spre ceafă. Ochii îi sunt albaştri, curaţi, pieliţa fină, trăsăturile perfecte şi zâmbetul cuceritor. întotdeauna a fost privită ca cea mai frumoasă regină a Europei. Se îmbracă bine, dar nu e sclavă a modei, deşi ţine seamă de schimbările ei”.
Regina Maria a fost și o scriitoare cu inepuizabile resurse, cu un dar strălucit de povestitor, pana ei scriind cele mai frumoase cuvinte despre poporul pe care l-a îndrăgit și despre țara ei de suflet-România Mare. Una din aceste mărturii despre scrisul reginei o constituie solia regească ce a adresat-o poporului ei drag la întoarcerea din SUA: ,,După o lungă despărţire de scumpa Mea Ţară, despărţirea a cărei tristeţe a fost învăluită în bucuria de a-mi îndeplini datoria, păşesc astăzi din nou pe pământul românesc. Eu nu am fost decât solul Ţării Mele. De aceea, simţind, că am lăsat pe pământul larg şi ospitalier al liberei Americi ceva din sufletul românesc şi că am sădit acolo in inima marelui Popor american un gând generos pentru Ţara şi pentru Poporul Meu, sunt mulţumită şi sunt mândră. Acum când revăd cu vie emoţie frumoasele plaiuri ale scumpei Mele Ţări, sentimentul Meu de caldă iubire se îndreaptă spre bravul meu Popor, a cărui icoană minunată am purtat-o peste ocean în aceea strălucită Lume Nouă. Aduc cu mine, spre binele Ţării Mele, ceva din bogatele învăţămintele, de cari este plină aceea lume şi o pildă de nobilă energie mai mult. Mulţumesc Poporului Meu întreg pentru dragostea neţărmurită cu care mi-a urmărit paşii pretutindeni în acele depărtări şi îi trimit de aci, de la hotar, desăvârşita Mea dragoste şi recunoştinţă. Maria.”
Începând cu anul 1912, la douăzeci de ani de la sosirea ei în țară, va începe să publice numeroase scrieri de suflet: Crinul vieții, Visătorul de vise, Patru anotimpuri din viața unui om, Povestea unui dor nestins, Țara mea, Gând și icoane din vremea războiului,, Povestea vieții mele, etc.
Acum, când ne pregătim să aniversăm Centenarul Marii Uniri, când vedem cât de mărunți sunt politicienii de azi, care se întrec în dispute sterile pe probleme minore, fără a avea un proiect de țară, cuvintele reginei Maria, oneste și sincere, scrise cu toată inima ei mare, rămân adevărat testament pentru urmași. Având valoarea de simbol, vom insera aici o parte a scrierii ,,Țara mea”(1922):
,,O, Românie, tu ţara mea, ţara bucuriilor şi a sforţărilor mele! Numele tău ar trebui, să răsune în toate inimile ca într-a mea. M-am închinat ţie; bucuriile tale sunt ale mele ca şi necazurile. Din marele tău vis am făcut visul meu; cinstea ta este a mea: ambiţiunile tale le-am înţeles; am încrederea în mărirea ta şi vreau să merg cu tine întru întâmpinarea ei.”
,,Farmecul tău e mare şi de nepătruns, o Românie !”
,,Acest vis de unire pe care o generaţie o transmitea alteia al cărei ecou se găsea în fiecare doină, care-şi avea rădăcini adânci în toate conştiinţele, feciorii tăi au umplut şi inima mea. Ei m-au făcut să trăiesc în această dorinţă”.
Regina se extaziază în fața actului Marii Uniri, la care contribuise din plin:
,,Şi a sosit pe neaşteptate marea zi dincolo de lacrimi şi de teroare, uimindu-ne cu orbitoarea ei lumină. Atunci te-ai înălţat, o Românie!, scoasă din liniştita ta siguranţă, la înălţimea patriotismului tău tradiţional, spre a te arunca într-o luptă mai grozavă decât toate acelea pe cari le înregistrează istoria până acuma. …In adevăr, o Românie! mai mult ca oricând ţi-am fost numai în ceasul acela, sufletul sufletului tău — pulsul tău bătea în mine, sângele tău era al meu. Iţi trăiam speranţele, mă temeam de temerile tale, sufeream suferinţele tale, plângându-ţi lacrimile şi sângele şi sângerând prin rănile tale. Morminte acoperă lumea, acoperă pământul acelora cari au fost aliaţii noştri ca şi al nostru — morminte ale acelora cărora datorim libertatea. Nu le uita, o ţara mea! Nu uita tinerile vieţi jertfite; nu uita sângele care roşea câmpiile tale, pădurile, munţii şi gârlele tale. Ah, nu uita! Şi acum, o poporul meu! e vorba să clădim. Temeliile sunt aci la noi, marea operă e începută. Clădeşte, clădeşte! Să înlăturăm orice luptă, să ne strângem în acea Unitate sfântă pe care am cumpărat-o cu sângele nostru şi care va face puterea noastră. Piatră cu piatră clădeşte viitorul; cu îndrăzneală, cu încredere, mergi înainte — dar ca să fie indestructibilă clădirea pe care o înalţi, cu uita niciodată inimile, nenumăratele inimi peste cari ai aşezat pietrele ei“ (Cultura poporului, 22 aprilie 1922).
Cu adevărat, nu avem dreptul să uităm nicicând viețile jertfite, sângele ce a înroșit dealurile, văile și crestele munților, nu avem dreptul să înstrăinăm idealul generației ce a făurit România Mare! Să clădim, nu să ruinăm, așa cum au făcut prea des în ultimii 27 de ani decidenții noștri politici! Comparând idealurile reginei Maria din 1922 cu idealul clasei politice de azi, care cu siguranță este total diferit de al milioanelor de oameni onești, muncitori și iubitori de țară de prin toate colțurile Românei, mai putem spune doar așa: O, Românie, înalță-te din nou! Cei căzuți pentru viitorul tău o cer!
Prof.dr.Dumitru Cauc
