Urmările celor două lovituri de dezmembrare a României, date în vara anului 1940

Acceptarea ultimatumului sovietic şi a Dictatului de la Viena a produs o stare de nemulţumire în rândul armatei, pentru că o mare parte din rândurile ofițerilor şi trupei era animată în modul cel mai sincer de dorinţa de a lupta pentru menţinerea integrităţii ţării. Alte momente de derută, nemulţumire şi îngrijorare aveau să se producă în curând, atunci când s-a pus problema evacuării teritoriilor cedate, de către populaţia civilă şi de unităţile armatei dislocate în respectivele zone. Abia acum au conştientizat militarii umilinţa de a ceda teritorii româneşti fără luptă, pentru că ideea de principiu care guvernase mesajul decidenţilor politici în întreaga perioadă interbelică era rezistenţa în faţa oricărui agresor şi apărarea ţării cu toate sacrificiile. Evacuarea nu fusese luată nicicum în calcul şi nu se întocmise niciun fel de plan pentru o asemenea eventualitate. Dimpotrivă, din momentul în care tensiunea în relaţiile româno-sovietice a crescut şi au început să se înmulţească concentrările de trupe sovietice la graniţă, ca şi incidentele de frontieră, Marele Stat Major, animat de gândul de ripostă, a ordonat o serie de măsuri pentru consolidarea dispozitivului din Moldova.La 15 iunie 1940, prin Directiva Operativă nr. 18, Grupul de armate 1 (A.3 și A.4) a primit misiunea de a opri o eventuală înaintare inamică dinspre nord şi est în Moldova şi Basarabia de sud (la sud de Masivul Corneşti), prin acţiuni care urmau să se desfăşoare în nord-vestul şi centrul teritoriului dintre Carpaţii Orientali şi Nistru. Armata 3, dislocată în NV teritoriului, primea bătălia pe râurile Ceremuş şi Prutul superior, urmând a realiza un alt aliniament de apărare pe coronamentul Munţilor Rodnei. Deşi unităţile aflate în dispozitivul de apărare nu au primit nicio dispoziţie scrisă privind evacuarea Basarabiei şi a Bucovinei, la unele comandamente s-a luat în calcul această posibilitate şi s-au întocmit planuri de evacuare care urmau să fie puse în aplicare prin ordine speciale.23
La 21 iunie 1940, Armata 3 a emis Instrucţiunea nr. 40827 prin care se stabilea modalitatea executării evacuării unităţilor şi formaţiunilor militare, autorităţilor şi instituţiilor civile sub coordonarea Comandamentului 4 Teritorial, sprijinit de prefecturi şi preturi. Populaţia civilă se putea evacua numai în baza unor ordine speciale. Se stabilea că premilitarii, rezerviştii, miliţienii de la vatră şi intelectualii erau evacuaţi în prima urgenţă. Instrucţiunile precizau că „populaţia minoritară nesimpatizantă rămâne pe loc”, fără a se nominaliza categoria respectivă de cetăţeni. La Armata 4 s-au dat instrucţiuni verbale comandanţilor de corpuri de armată în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Tecuci, la 25 mai 1940. Nici după prima notă ultimativă, din 26 iunie 1940, în rândurile armatei nu exista temerea că s-ar fi putut ordona evacuarea teritoriilor cerute de sovietici. Dimpotrivă, la primirea acesteia, Marele Stat Major a dat ordinul de a se trece la executarea măsurilor stabilite prin Directiva Operativă nr. 18. S-a decretat mobilizarea, care trebuia să se execute începând cu 28 iunie ora 24.00, iar marile unităţi au început să ocupe dispozitivul de apărare şi să pregătească primirea mobilizaţilor. Pe fondul acestor pregătiri, a fost comunicată acceptarea ultimatumului sovietic. Marele Stat Major a emis Ordinul 6.006/28 iunie, ora 06.00, către Grupul de armate nr. 1 (Armatele 3 şi 4) în care preciza:
1.) Guvernul român a hotărât evacuarea Basarabiei şi ducerea rezistenţei pe Prut;
2.) S-a convenit cu Guvernul U.R.S.S. ca în decursul zilei de 28 iunie să fie predate sovietelor oraşele Cernăuţi, Chişinău şi Cetatea Albă;
3.) Până la ora 19.00, oraşele vor fi complet evacuate de trupe, stabilimente şi depozite militare precum şi de autorităţile civile;
4.) Oraşele vor fi predate fără primari, fără niciun amestec militar, cu începere de la ora 20.00;
5.) Nu se execută nicio distrugere de căi ferate, poduri, instalaţii, depozite, aerodromuri, întreprinderi industriale, uzine electrice, telegraf, telefon, gări, locomotive, vagoane;
6.) Luând legătura cu comandamentul sovietic din faţă, va stabili astfel ritmul mişcării şi al evacuării, încât să nu producă nici o întâlnire între trupele române şi sovietice;
7.) Trenurile de evacuare prevăzute la punctul 3 se vor dirija astfel: cele din Cernăuţi pe porţiunea dintre Piatra Neamţ şi Bacău; cele din Chişinău, între Vaslui şi Bârlad; cele din Cetatea Albă la Brăila.”24
La ora 11.00, M.St.M. a revenit cu un alt ordin, 5688/C, cu detalii organizatorice privind efectuarea evacuării. Operaţiunea trebuia finalizată în patru zile, teritoriul urmând a fi părăsit în tot atâtea etape. Trupele se deplasau pe jos, calea ferată fiind folosită doar pentru evacuarea materialelor, bolnavilor, familiilor ofiţerilor şi funcţionarilor. La trecerile peste Prut, armatele aveau obligaţia să instaleze servicii de ordine şi poliţie, care supravegheau situaţia şi interveneau pentru evitarea dezordinilor.25
Cu toate măsurile care au fost adoptate de Marele Stat Major şi de unii dintre comandanţi încă din primele zile, nepregătirea unei astfel de operaţiuni din timp explică dimensiunea semnificativă a pierderilor umane (morţi, răniţi, dar, în special, dispăruţi). În total, Armatele 3 şi 4 române şi aeronautica au pierdut 233 de ofiţeri, 226 de subofiţeri, 48.629 trupă, 29 de salariaţi civili. Tot la pierderi s-a mai înregistrat: 16.354 de cai, 21 de mijloace auto şi 2.573 trăsuri hipo. Majoritatea covârşitoare a pierderilor umane era reprezentată de militari proveniţi din Basarabia şi Bucovina, care au ales să rămână acasă, cu toate riscurile. „Soldaţii români bucovineni şi basarabeni, se subliniază într-un document militar din epocă, „nu s-au dovedit la înălţimea unui sentiment patriotic mai ridicat. Este posibil ca să fi suportat şi efectele unei propagande inamice”;26
Odată finalizate operaţiunile de evacuare, M.St.M. a emis Directiva operativă nr. 21 şi a trimis-o Grupului de armate nr. 1. Se sublinia că deşi ocupase Basarabia şi nordul Bucovinei, un atac împotriva României din partea URSS era oricând posibil. Fără zona de nord a Moldovei, apărarea era deosebit de dificilă, cu toate forţele intrate în componenţa Grupului de armate nr.1: două comandamente de armată (3 şi 4), patru corpuri de armată (3, 4, 8 şi 10), 16 divizii de infanterie, 2 divizii de cavalerie, 2 brigăzi de vânători de munte, aliniamentul de bază al defensivei fiind Focşani-Nămoloasa-Brăila. Acesta nu era decât primul act al dramei româneşti din vara anului 1940/Va urma în scurtă vreme un al doilea: Arbitrajul de la Viena, care va agita din nou spiritele în armată, dornică să se bată pentru integritatea ţării. Pentru domolirea stării tensionate care se crease, M.St.M., la conducerea căruia fusese numit, începând cu 23 august 1940, generalul Gheorghe Mihail, a emis Ordinul 212.107/B, prin care se cerea ofiţerilor să explice trupei contextul deosebit de greu în care se afla România. Un refuz al autorităţilor de a se conforma deciziei de la Viena putea să însemne un atac simultan al tuturor ţărilor care aveau revendicări faţă de România, cu trimitere directă la Ungaria şi Bulgaria, susţinute de Germania şi Italia, iar armata în întregul ei trebuia să conştientizeze riscul dezmembrării statului în caz de nesupunere.27
Pentru a pune în practică prevederile Dictatului de la Viena, Armata 1 a primit ordinul de a se retrage înapoia liniei de demarcaţie stabilită, până la 14 septembrie, când trebuia să intre în noul dispozitiv de apărare. Ca şi în cazul Basarabiei, s-a constituit o comisie mixtă româno-maghiară (comisia de la Oradea), care trebuia să precizeze detaliile evacuării şi să urmărească efectuarea acesteia, conform celor stabilite la Viena. Forţele ungare au înaintat pe 3 direcţii principale: spre regiunea secuiască, prin Valea Vişeului; spre Dej, pe valea Someşului; spre Cluj, pe valea Crișului Repede. Elemente din Armata 1 ungară (10 brigăzi) s-au cantonat în zona secuiască, Armata 2 cu aproximativ 11 brigăzi în regiunea Cluj-Dej-Carei-Oradea, iar 4 brigăzi din Armata 3 ungară în judeţele Maramureş şi Satu-Mare. Forţele erau impresionante, în raport cu nevoile de administrare a unei regiuni de aproximativ 43.000 km pătraţi, dar probabil că unul dintre scopurile urmărite era şi acela de a anihila orice intenţie de ripostă armată românească. Trebuie consemnat faptul că evacuarea acestui teritoriu românesc s-a făcut în bună ordine, pierderile înregistrate fiind cu mult mai mici decât cele din Basarabia şi Bucovina. În aproximativ două săptămâni, toate structurile militare s-au deplasat înapoia liniei noii „frontiere”, cu oameni şi materiale, fiind considerată o retragere model chiar de către cel care a coordonat-o, generalul Gheorghe Mihail.În sfârşit, în speranţa că va obţine sprijinul Germaniei la Viena, România a hotărât (la sfârşitul lui august 1940) să dea satisfacţie pretenţiilor Bulgariei, ceea ce va fi formalizat prin Tratatul de la Craiova, de la 7 septembrie 1940. România a trebuit să cedeze Bulgariei partea de sud a Dobrogei (Cadrilaterul) şi să accepte un schimb de populaţie între supuşii români de etnie bulgară din judeţele Constanţa şi Tulcea şi cetăţenii etnici români din judeţele cedate, respectiv Durostor și Caliacra, schimb care trebuia făcut într-un interval de trei luni de la ratificarea acestui tratat.28 Cu experienţa nefericită dobândită pe timpul cedării celorlalte două provincii româneşti şi având mai mult timp la dispoziţie, M.St.M. a luat mă-surile pregătitoare necesare. Pe baza unui studiu efectuat de unităţile dispuse în Dobrogea (Corpul 2 armată), M.St.M. a emis Ordinul general de operaţii nr. 4/24 august 1940, conţinând precizări pentru pregătirea atentă a evacuării. Erau prevăzute patru etape zilnice, cu o diferenţă de o zi între trupele române care părăseau zona şi cele bulgare care se instalau, pentru a se evita astfel orice contact. La 31 august, s-a semnat la Craiova un acord preliminar privind cedarea Cadrilaterului, care a ţinut seama în bună parte de concluziile studiului amintit. S-a hotărât ca evacuarea să se desfăşoare pe parcursul a 10 zile (21-30 septembrie) faţă de 4, cât se stabilise iniţial, cu pauze de 2-3 zile pentru fiecare aliniament. Coordonarea evacuării unităţilor militare s-a făcut în baza ordinelor Corpului 2 armată, care avea pregătit şi un plan de respingere a unui eventual atac bulgar, care s-ar fi putut desfăşura înainte de declanşarea evacuării.Și în acest caz a funcţionat o comisie mixtă29, cu rol de a verifica modul în care se execută evacuarea, cu alte două subcomisii, câte una pentru fiecare judeţ. De această dată nu s-au înregistrat niciun fel de incidente majore care să conducă la pierderi umane sau materiale. La 1 octombrie 1940, delegaţia română din comisia mixtă a părăsit teritoriul atribuit Bulgariei, iar începând cu 3 octombrie, marile unităţi ale Corpului 2 armată ocupau deja dispozitivul de acoperire în nordul noii frontiere30, având în faţă unităţile din compunerea Armatei 3 -bulgare, comandantul acesteia, generalul Popov, fiind numit guvernatorul zonei, care a intrat sub administraţie militară.Dezmembrarea României Mari, produsă în vara anului 1940, a avut consecinţe majore pe multiple planuri, inclusiv pe cel militar, care vor afecta serios capacitatea de apărare a ţării.
Autor: C. ISPAS, General de divizie prof.univ. – veteran de război
24 AMR, fond Microfilme, rola PII 2.1645, c.399
25 Reglementarea chestiunilor litigioase în această fază a căzut în sarcina unei comisii mixte româno-sovietice care a funcţionat la Odessa; partea română a fost reprezentată de generalul Aurel Aldea, iar cea sovietică de generalul D. T. Kozlov.
26 Florica Dobre, Vasilica Manea. Lenuţa Nicolescu. Armata română de la ultimatul la dictat. Anul 1940, vol 1. Editura Europa Nova; 2000. p.94. Situaţia celor care au rămas în armata română a fost reglementată prin Ordinul 10.370/A emis de M.St.M. la 8 august 1940.
27 Pentru lămurirea situaţiei create, a fost emis Ordinul Circular 17.835/B din 2 septembrie 1940.
28 Istoria României în date (coord.: Dinu C. Giurescu), ediţia a III-a, Editura Enciclopedică, Bucureşti. 2010, p.447.
29 România era reprezentată de generalul Gh. Potopeanu. iar Bulgaria de generalul Gilcov.
30 Brigada 7 cavalerie şi câteva unităţi de întărire au fost dispuse pe graniţa de sud, iar Divizia 9 infanterie, constituind rezerva corpului, a fost dispusă în raionul Târgşor-Poarta Albă-Medgidia-Dorobanţul (AMR, fond M.St.M.. dosar 1822, f.281).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here