USL, prima poziţie pe buletinele de vot

473

Mădălina Lungănoiu, preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ), a făcut sâmbătă tragerea la sorţi pentru stabilirea ordinii partidelor pe buletinele de vot. Potrivit legii partidele parlamentare vor fi primele pe listă, astfel s-au realizat două trageri la sorţi, una pentru partidele parlamentare şi una pentru partidele neparlamentare.

În urma tragerii la sorţi, ordinea pe buletinele de vot este următoarea: Uniunea Social Liberală (USL), Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), Alianţa România Dreaptă (ARD), Partidul Poporului – Dan Diaconescu (PPDD), şi Partidul România Mare – PRM. “Prima poziţie pe buletinele de vot pentru Camera Deputaţilor la fel ca şi pentru buletinele de Senat, va fi ocupată în circumscripţia judeţeană Gorj de Alianţa Politică Uniunea Social Liberală. Poziţia a doua va fi cea a Uniunii Democraţilor Maghiari din România prin eliminare a treia poziţie va fi cea a Alianţei România Dreaptă. Poziţia a patra, Partidul Dan Diaconescu şi evident poziţia a cincia Partidul România Mare”, a precizat Mădălina Lungănoiu, preşedinta BEJ Gorj.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here