Vâlceanu nu crede într-o greşeală a ANAF legat de datoriile CEO

Copreşedintele PNL Gorj, Dan Vâlceanu, a susţinut ieri că datele publicate în presă referitoare la situaţia financiară actuală a Complexului Energetic Oltenia (CEO) ar fi în opinia lui reale, subliniind că o somaţie de plată a ANAF nu poate fi emisă greşit.

Potrivit lui Vâlceanu, banii despre care managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, a afirmat că reprezintă contravaloarea taxei de stâlp pentru cea de-a doua parte a anului sunt de fapt datoriile pentru care ANAF ar fi emis ordinul de executare silită a companiei. ,,Există două termene pentru taxa pe stâlp, asta a fost explicaţia domnului Ciurel cu banii respectivi, nu cea ANAF-lui. Banii care trebuie plătiţi pentru taxa de stâlp reprezintă datoriile CEO către bugetul statului. (…) Conduc o firmă de zece ani şi vă asigur că atunci când se emite o somaţie de plată, niciodată nu este o greşeală şi nici acum nu este. Domnul Ciurel dă vina pe ANAF pentru greşelile lui. Aceste somaţii se emit electronic, automat, nu poate greşi ANAF-ul”, a spus Dan Vâlceanu.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here